Spitalul TBC din Galaţi a fost dotat cu echipamente speciale pentru Ebola

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este vorba despre patru echipamente speciale care au ca rol protejarea personalului medical în cazul în care intră în contact cu infectaţi cu Ebola.

Directorul spitalului, doctorul Emil Popa, a declarat pentru agerpres.ro că spitalele au fost dotate cu echipamente speciale de protecţie în urma hotărârilor Comitetului Naţional Ebola şi ale Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. Imediat după ce echipamentele au fost aduse, la spitalul TBC a avut loc şi un instructaj în cadrul căruia personalul medical a învăţat cum să acţioneze în cazul în care la "Urgenţe" vine un pacient suspect de Ebola. Cadrele medicale au fost învăţate şi cum se foloseşte echipamentul special de protecţie.

„Este absolut necesar ca această procedură să fie cunoscută de toată lumea. Tocmai de aceea am stabilit să facem acest instructaj la nivelul spitalului. Echipamentele le-am primit de curând şi am făcut şi o probă practică pentru a vedea cum trebuie să reacţionăm într-o astfel de situaţie şi cum se folosesc aceste costume. Trebuie să fim precauţi, de aceea trebuie să învăţăm nişte lucruri noi. Asta deoarece există oricând posibilitatea ca şi în ţara noastră să apară un astfel de caz. La noi sunt foarte multe persoane care muncesc peste tot în lume, inclusiv în Africa. De aceea, este bine să fim întotdeauna pregătiţi", a declarat Emil Popa pentru agerpres.ro.

Acest tip de instructaj are loc în toate Unităţile de Primiri Urgenţe ale spitalelor, dar şi la SMURD şi ambulanţă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tragedie într-o stațiune de schi. Un copil de cinci ani a murit după ce a rămas prins într-un travelator aflat în funcțiune
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos