Spectacolul ”Cei trei purceluşi” va fi pus în scenă la Teatrul Gulliver. Jocul marionetelor alternează cu cel al actorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scenă din spectacolul ”Cei trei purceluşi” Foto: Teatrul Gulliver

Primul spectacol al lunii decembrie, la Teatrul de Păpuşi „Gulliver”, va fi „Cei trei purceluşi”. Acesta se va juca duminică, 3 decembrie, de la ora 10.30.

Spectacolul este regizat de Daniel Stanciu, vechi colaborator al Teatrului Gulliver, care a mai montat şi alte producţii îndrăgite de cei mici. Decorurile imaginate de scenografa Daniela Drăgulescu şi ilustraţia muzicală Jou-Jou Drăgan întregesc atmosfera de poveste în care spectatorii de toate vârstele sunt invitaţi să se alăture personajelor de pe scenă. În distribuţie îi regăsim pe actorii Adina Ariton, Gina Geru, Ramona Păuc, Nicole Lungu, Aurelian Iorga / Andrei Dombrovschi.

Într-o montare în care jocul marionetelor alternează cu cel al actorilor, după un scenariu inspirat din povestea lui Serghei Mihailov, protagoniştii, Şoric, Codiţă şi Babic, trec prin multe peripeţii, ajungând, în cele din urmă, să învingă răul, reprezentat în poveste chiar de lupul siberian.

Preţul biletelor este de 10 lei pentru copii şi 12 lei pentru adulţi. Acestea pot fi cumpărate atât online, de pe site-ul instituţiei, www.teatrul-gulliver.ro, cât şi de la casa de bilete, înainte de începerea spectacolului.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie