Solişti din opt judeţe şi din Republica Moldova la Festivalul de folclor autentic „Perla Dunării” de la Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul, organizat de Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, va avea loc pe data de 9 iunie 2017 fiind găzduit de fostul sediul al Muzeului de Ştiinţele Naturii (actualmente Centrul Multicultural Galaţi), aflat pe strada Domnească. Accesul publicului este liber.

Vineri, 9 iunie 2017, va avea loc la Galaţi Gala Festivalui-concurs euroregional de muzică populară vocală şi instrumentală pentru copii şi tineri interpreţi „Perla Dunării” – ediţia a X-a.

„Programul Doina Covurluiului, derulat de Centrul Cultural Dunărea de Jos şi numit astfel după ansamblul  folcloric al acestuia, promovează tradiţia, dansul şi cântecul popular. În cadrul său, organizăm în fiecare an şi festivalul-concurs de interpretare “Perla Dunării”, rezervat tinerilor interpreţi amatori din România, Moldova şi Ucraina. În concurs nu este acceptat repertoriul de petrecere sau prelucrările, programul prezentat dorindu-se a fi tradiţie 100% autentică”, informează Florina Zaharia, managerul Centrului Cultural Dunărea de Jos din Galaţi, amfitrionul manifestării.

Există două secţiuni (Solişti vocali şi Instrumentişti) fiecare dintre acestea fiind organizată pe categorii de vârstă (8-13 ani şi 14-18 ani). Ţinuta obligatorie este costumul tradiţional reprezentativ pentru zona din care provine fiecare  concurent.

Spectatorii se pot delecta cu prezentări ale costumelor, cimilituri şi snoave, doine şi balade fără acompaniament orchestral, cântec popular cu voce şi instrumente, precum şi demonstraţii de virtuozitate instrumentală. Concurenţii, evaluaţi de un juriu format din specialişti în folclor, vor fi recompensaţi cu diplome şi premii în bani.

În urma preselecţiei, s-au calificat în gala finală din 9 iunie copii şi tineri din Galaţi, Vaslui, Suceava, Brăila, Botoşani, Hunedoara, Harghita, Vrancea şi Cahul.

Spectacolul, festivitatea de premiere şi recitalul câştigătorilor ediţiei precedente se vor desfăşura în 9 iunie 2017, începând cu ora 15.00, pe scena în aer liber a Centrului Multicultural din str. Domnească nr.91 (vechea clădire a Muzeului de Ştiinţe ale Naturii). Intrarea este liberă.
 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele