Șofer filmat în timp ce circulă pe contrasens și trece peste linia continuă. Ce sancțiune a primit VIDEO

0
Publicat:

Un șofer de 30 de ani din Galați a fost filmat în timp ce circulă pe contrasens și trece peste linia continuă. Polițiștii l-au identificat, iar acesta a fost amendat și lăsat fără permisul de conducere pentru două luni.

Sofer pe contrasens pe o stradă din Galați FOTO: Captură VIDEO

După ce imaginile surprinse de o cameră de bord au fost publicate pe Facebook, polițiștii s-au autosesizat. Astfel, șoferul filmat în timp ce circula pe contrasens și a trecut peste linia continuă a fost amendat și a rămas fără permisul de conducere pentru două luni.

„În urma apariției în spațiul public online, pe un site de socializare, a unei postări în care a fost prezentată și o filmare video cu un autoturism al cărui conducător a circulat pe contrasens și a trecut peste linia continuă pe strada Traian, în zona intersecției cunoscută sub denumirea de Bariera Traian, din municipiul Galați, la data de 29.06.2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați s-au sesizat din oficiu și au efectuat verificări cu privire la cele întâmplate”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Galați.

Polițiștii l-au identificat pe conducătorul auto, un bărbat cu vârsta de 30 de ani, din municipiul Galați, față de care s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă de 1160 de lei, pentru conducere pe sensul opus de mers.

Totodată, persoanei în cauză i-a fost suspendat exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 60 de zile”, a mai precizat IPJ Galați. 

Motociclist în stare critică în urma unui accident rutier

Un tânăr de 21 de ani a fost reținut de polițiștii gălățeni după ce, în urmă cu două zile, a provocat un grav accident rutier. Pentru că avea permisul suspendat, până la sosirea polițiștilor, șoferul a făcut schimb de locuri cu un prieten.

Un bărbat în vârstă de 30 de ani din Galați a fost rănit grav după ce motocicleta pe care o conducea a fost spulberată de mașina la volanul căreia se afla un tânăr cu permisul de conducere suspendat. 

Șoferul mașinii nu ar fi acordat prioritate motocicletei care venea din sens opus, virând stânga pe contrasens în încercarea de a parca, potrivit polițiștilor.

Imediat după accident, până la sosirea polițiștilor, cel aflat la volan a făcut schimb de locuri cu un alt tânăr, în vârstă de 18 ani, care deținea permis și care a încercat să își asume răspunderea în fața agenților are au făcut cercetarea la fața locului. Ulterior, polițiștii au aflat că la volan se aflase un tânăr de 21 de ani, căruia îi fusese suspendat dreptul de conduce în urma unei abateri la regimul rutier.

Mai multe pentru tine:
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi