Şofer beat şi fără permis de conducere depistat de poliţişti în trafic. Alţi doi conducători auto au fost prinşi după ce au băut şi s-au urcat la volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Oamenii legii au deschis trei dosare penale într-o singură zi pe numele unor şoferi care au plecat la drum cu maşina, deşi consumaseră cantităţi apreciabile de alcool.

Pe 1 aprilie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Tecuci au oprit în trafic, pe strada Matei Basarab, un autoturism condus de un bărbat de 39 ani, din localitate. La testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a fost 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În aceeaşi zi, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Smârdan au oprit în trafic, pe D.J. 251, în comuna Cuza Vodă, un autoturism condus de un tânăr de 28 ani, din localitate.

”Cu ocazia controlului, poliţiştii au constatat că tânărul nu poseda permis de conducere şi se afla sub influenţa alcoolului. Testarea alcoolscopică a relevat o concentraţie etilică de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care conducătorului auto i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Şoferul s-a ales cu dosar penal pentru conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. Câteva ore mai târziu, un bărbat de 68 ani din comuna Iveşti, a condus autoturismul pe D.N. 25, în localitate, şi fiind oprit în trafic de poliţişti şi testat alcoolscopic, a prezentat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorului auto i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei, iar pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie