Şiretlicul gândit de 150.000 de români pentru a scăpa de plata unui impozit. Pagubă estimată la 10 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jumătate dintre locuitorii oraşului Galaţi au fentat taxa de salubritate FOTO C Crângan

Oamenii au profitat de o scăpare a unui act normativ care stabileşte că se poate obţine o scutire de la taxa de salubritate dacă proprietarul locuinţei depune o declaraţie pe propria răspundere că nu locuieşte în clădire. Numărul de scutiri de plată a crescut în avalanşă, ajungânduse ca în 2017 aproape jumătate din populaţia oraşului Galaţi să declare că locuieşte la ţară sau în străinătate.

Inventivitatea românească, „altoită” pe un act normativ făcut prost, a dus la o situaţie paradoxală la Galaţi, unde circa 150.000 de locuitori, adică jumătate din populaţia urbei,  au „fentat” taxa din care ar trebui să fie asigurată curăţenia oraşului.

Totul a pornit de la taxa de habitat introdusă în urmă cu mai bine de un deceniu pentru a fi finanţată activitatea de colectare, depozitare, sortare şi eliminare a deşeurilor menajere, dar şi pentru curăţenia spaţiilor publice. Potrivit memoriului tehnic ataşat hotărârii de Consiliu Local prin care se introducea taxa, suma totală necesară a fost împărţită la numărul de locuitori, rezultând o sumă individuală ce trebuia achitată la Primărie odată cu plata impozitului pe proprietăţi.

Ulterior, taxa a fost majorată anual, în funcţie de costurile estimate pentru salubritate, ajungând în prezent la 67 de lei de persoană, dar urmând să facă un salt spectaculos, de la 1 ianuarie 2018, la 85 de lei de persoană. Creşterea de aproape 27% este cea mai mare înregistrată în ultimii 20 de ani pentru un impozit local, iar explicaţia oferită de autorităţile locale este de-a dreptul stupefiantă: circa o jumătate dintre locuitorii oraşului au găsit metode de a scăpa de plata taxei, motiv pentru care încasările au scăzut drastic, cu aproape 10 milioane de lei pe an în ultimii doi ani.

„După cum ştiţi, taxa de habitat se plăteşte în urma unei declaraţii pe propria răspundere. Din păcate, am ajuns la o concluzie tristă în urma unei analize. Am realizat că în evidenţele Primăriei nu figurează aproximativ 100.000 de gălăţeni, care nu achită această taxă de habitat. Este vorba despre persoane care locuiesc cu chirie în apartamente ale căror proprietari nu au declarat nicăieri că au chiriaşi şi practic aceşti oameni nu figurează deşi ei consumă din ce oferă municipalitatea. De asemenea, sunt persoane care spun că locuiesc la ţară sau în străinătate, iar apartamentele sunt goale”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.

Deşi în teorie ar mai rămâne circa 180.000 de gălăţeni care plătesc taxa de habitat, în realitate doar în jur de 120.000 de oameni sunt bun-platnici, restul refuzând pur şi simplu să achite suma datorată. Aşa se face că, în final, deşi în bugetul de salubritate al oraşului ar fi trebuit să se adune, pe 2017, aproape 19 milioane de lei, suma colectată a fost, de fapt, de numai 8,7 milioane de lei.

„Din analizele făcute, încasările actuale nu asigură decât cheltuielile pentru patru-cinci luni dintr-un an şi de aceea anul viitor vor îndesi controalele, vom face verificări împreună cu administratorii asociaţiilor de proprietari pentru a-i identifica pe toţi locatarii, astfel încât să plătească şi aceştia taxa, aşa cum o fac cei de bună credinţă”, a mai declarat primarul.

Acesta a adăugat că există intenţia administraţiei locale de a modifica hotărârea de Consiliul Local, pentru a elimina abuzurile, dar şi de a majora pe viitor şi sancţiunile aplicabile diverselor contravenţii, „altfel nu văd nici o şansă să ne civilizăm sau să dispară cei certaţi cu bunul simţ”.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco