Şi-a violat fiica vitregă şi a batjocorit alte două copile. Două victime şi-au schimbat declaraţiile în instanţă, iar a treia nu s-a mai prezentat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Individul a abuzat în repetate rânduri de fiica sa vitregă de doar 13 ani Foto: arhivă Adevărul

Andrei Grosu (42 de ani)  a comis acte pe care mulţi dintre noi şi le pot cu greu închipui. Acesta a agresat sexual trei minore, una dintre ele fiind chiar fiica sa vitregă, fiind chiar achitat de acuzaţia de viol într-o primă fază de Tribunalul Galaţi .

Totul a început în februarie 2011, când un gălăţean în vârstă de 42 de ani, Andrei Grosu, a fost arestat şi trimis în judecată pentru viol, după ce s-a descoperit că şi-a violat în repetate rânduri fiica vitregă, de doar 13 ani, profitând de faptul că concubina sa era plecată la muncă în străinătate.

Nu a fost de ajuns pentru individ, care le-a obligat şi pe verişoarele fiicei sale vitrege să întreţină raporturi sexuale cu el, fiecare în vârstă de 15 ani. Şocul a venit la Tribunalul Galaţi, unde două dintre victimele lui Andrei Grosu şi-au schimbat declaraţiile, iar a treia nu s-a mai prezentat.

Nici acum nu se ştie dacă minorele au fost ameninţate sau le-a fost prea frică să mai dea ochii cu agresorul lor. Chiar şi aşa, instanţa avea declaraţiile iniţiale ale copilelor şi celelalte probe, dar nu a ţinut cont de ele şi l-a achitat pe Andrei Grosu de acuzaţia de viol. Parchetul a atacat decizia la instanţa superioară, iar Curtea de Apel Galaţi a decis să îl condamne la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat verdictul definitiv în acest caz, condamnându-l pe Andrei Grosu la 13 ani de închisoare. Individul a susţinut pe parcursul întregului proces că este o victimă a concubinei sale, care ar fi vrut să se răzbune pe el. Bărbatul s-a declarat nemulţumit de pedeapsa primită şi a cerut revizuirea decizie de condamnare, dar pe 25 noiembrie Tribunalul a respins ca inadmisibilă solicitarea violatorului.

Andrei Grosu a băgat spaima şi în italieni. Tribunalul din oraşul italian Ancona a emis un mandat european de arestare pe numele gălăţeanului şi a cerut extrădarea acestuia pentru comiterea mai multor infracţiuni în Peninsulă. Curtea de Apel Galaţi a avizat cererea justiţiei italiene, dar a menţionat că Andrei Grosu va fi transferat în Italia doar după ce îşi va ispăşi pedeapsa de 13 ani la care a fost condamnat pentru viol.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."