Sesiune de informare cu 40 de experţi în artele spectacolului, literatură, design şi arte decorative despre cum se finanţează proiectele culturale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biroul Europa Creativă România din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale – Unitatea de Management a Proiectului în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi organizează marţi, 24 aprilie, începând cu ora 11,00, în sediul Universităţii, sala veche a Senatului, o sesiune de informare despre finanţarea proiectelor de cooperare europeană prin programul Europa Creativă – Cultura.

Evenimentul este dedicat operatorilor din sectoarele culturale şi creative din regiunea de dezvoltare Sud-Est care doresc să acceseze finanţările subprogramului Cultura. Sunt aşteptaţi să participe aproximativ 40 de profesionişti din organizaţii care îşi derulează activitatea în domenii precum artele spectacolului, patrimoniu material şi imaterial, literatură, cărţi, lectură, arte vizuale, arhitectură, design şi arte decorative şi altele.

Experţi ai Biroului Europa Creativă România vor oferi informaţii despre linia de finanţare Proiecte de cooperare europeană care urmează a fi lansată în trimestrul al treilea al lui 2018. Participanţii vor avea ocazia să fie informaţi despre criteriile de eligibilitate, conţinutul dosarului de finanţare, depunerea aplicaţiilor şi specificul acestui tip de iniţiative europene.

De asemenea, partea teoretică va fi completată de prezentarea unor exemple de proiecte finanţate, printre care se numără şi un proiect cu organizaţii partenere din Galaţi. Este vorba despre „SENSES: the sensory theatre. New transnational strategies for theater audience building” în cadrul căruia sunt implicate Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” . Agenda şi descrierea evenimentului sunt disponibile pe pagina Biroului Europa Creativă România – Subprogramul Cultura, în secţiunea Noutăţi (http://www.europacreativa.eu/noutatic_doc_167_sesiune-de-informare-europa-creativa-cultura-la-galati-24-aprilie2018_pg_0.htm).

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”