Secretele unei crime sadice: incidentul violent care a îngrozit oraşul Galaţi şi a dat numele cartierului „Două babe“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puţini gălăţeni cunosc povestea zonei cunoscute în oraşul Galaţi ca „Două babe“, ce a fost în 1980 scena uneia dintre cele mai oribile omoruri din România. Două bătrâne, mamă şi fiică, au fost găsite pline de sânge, cu urme de muşcături în jurul gurii, cu tăieturi pe sâni şi un topor lângă ele. Elisabeta avea aşezat pe faţă propriul intestin.

Gălăţenii, în special tinerii, se amuză astăzi când îi spun şoferului de pe microbuz să facă o staţie la ”Două babe”. Zona se găseşte în cartierul IC Frimu din Galaţi, pe strada Gladiolelor, actuală Călugăreni, iar puţini sunt cei care ştiu că numele este legat de un dublu omor.

Victimele au fost două femei, Aneta şi Elisabeta Vasiliu, mamă şi fiică, ucise cu o sălbăticie nemaivăzută până şi de către anchetatori. Cel care a găsit victimele în dimineaţa zilei de 28 mai 1980 a fost Marin Grigoriu, nepotul uneia dintre proprietarele casei. Acestuia i s-a părut ciudat că poarta de la curtea casei era încuiată, astfel că a sărit gardul.

Mama şi fiica, Aneta şi Elisabeta Vasiliu, într-una dintre puţinele fotografii care s-au mai păstrat Foto: Adevărul

Încă de la intrarea în curte a fost şocat să vadă că peste tot era numai sânge. Gardul, florile din grădină, trunchiul unui copac şi intrarea în casă erau pline de pete de sânge. Ce a văzut când a intrat în casă, avea să îl marcheze pentru toată viaţa. Aneta şi Elisabeta Vasiliu zăceau moarte şi pline de sânge într-una din încăperi, cu urme de muşcături în jurul gurii, cu tăieturi pe sâni şi un topor lângă ele.

Unul dintre cele mai şocante lucruri din această scenă a terorii a fost faptul că Elisabeta avea pe faţă un intestin, ce s-a crezut iniţial că ar aparţine unei găini, dar care ulterior s-a stabilit că era intestinul gros al victimei.

11 luni de teroare

Anchetatorii au descoperit că ucigaşul torturase victimele ore în şir, iar apoi le-a introdus coada toporului în vagin şi anus. Şi pentru ca tabloul acestei crime oribile să fie complet, medicii legişti au descoperit în abdomenul Anetei un săpun de toaletă.

La luni bune de la comiterea crimei, miliţienii nu aveau nici cea mai vagă idee despre cine s-ar fi putut deda la asemenea acte, de un sadism nemaivăzut. În vizorul anchetatorilor a intrat şi Marin Grigoriu, dar s-a dovedit ulterior că acesta nu avusese nimic de-a face cu cele întâmplate.

Nu s-a reuşit identificarea ucigaşului nici cu ajutorul lui Cantemir Riscuţei, doctor antropolog, care a întocmit trei portrete robot pe baza muşcăturilor de pe faţă femeilor. La Galaţi a venit şi Traian Tandim, unul dintre cei mai buni criminalişti din România la acel moment, dar nici acesta nu a reuşit să prindă criminalul.

Aceasta este casa în care au locuit cele două victime Foto: Adevărul

Gălăţenii au trăit 11 luni în teroare, gândindu-se în fiecare zi că un criminal sadic se plimbă nestingherit printre ei. Coşmarul a luat sfârşit pe 13 februarie 1981, când două femei de pe strada Călinului din Galaţi au anunţat Miliţia că un bărbat a intrat peste ele în casă.

Oamenii legii l-au ridicat pe George Moise (26 de ani), angajat al societăţii de transport local, iar în urma verificărilor au descoperit că au pus mâna, de fapt, pe ucigaşul celor două femei pe strada Gladiolelor.

Criminalul a fost condamnat la închisoare pe viaţă, iar casa Anetei şi Elisabetei Vasiliu a fost demolată, în locul acesteia fiind construite mai multe blocuri. Astăzi aproape nimeni din zonă nu îşi mai aminteşte de ce s-a întâmplat cu mai bine de 36 de ani în urmă, cu excepţia câtorva persoane de vârsta a treia.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie