Secretarul de stat Lucian Georgescu a demisionat de la Ministerul Cercetării. Ce motive stau la baza deciziei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Georgescu FOTO Arhivă

Profesorul universitar consideră că activităţile de cercetare de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi sunt prioritare pentru cariera sa şi, în plus, a anunţat că va candida la poziţia de rector al instituţiei academice amintite.

Profesorul universitar gălăţean Lucian Puiu Georgescu şi-a depus marţi, 23 aprilie 2019, demisia din funcţia de secretar de stat la Ministerul Cercetării şi Inovării.

„Consider că acţiunile în Universitate sunt prioritare şi că este necesar să-mi dedic tot timpul implicându-mă în activităţile educaţionale şi de cercetare. În plus, nu ascund faptul că mă pregătesc pentru a candida la poziţia de rector al Universităţii", a declarat Lucian Georgescu.

În ultimii doi ani, prof. univ. dr. Lucian Georgescu a îndeplinit funcţiile de secretar de stat, ministru şi, din nou, secretar de stat la Ministerul Cercetării şi Inovării. El a ocupat şi funcţia de preşedinte al Senatului Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.

A mai candidat pentru funcţia de rector al universităţii de stat gălăţene şi în urmă cu şapte ani. Alegerile pentru funcţia de rector vor avea loc la începutul anului 2020.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată