Se înmulţesc cazurile de şoferi prinşi băuţi la volan. Doi conducători auto au fost surprinşi beţi în trafic într-o singură zi
0Doi tineri, de 25 şi 26 de ani, s-au ales cu dosare penale pentru conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Pe 17 martie, poliţiştii Biroului Rutier Tecuci au depistat, pe strada 13 septembrie din localitate, un tânăr de 25 ani care a condus autoturismul, fiind sub influenţa alcoolului.
”În urma efectuării alcooltestului, poliţiştii au constatat că tânărul prezintă o concentraţie etilică de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice şi stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
În aceeaşi zi, poliţiştii postului de Poliţie Matca au oprit în trafic, pe raza comunei, un autoturism condus de un tânăr de 26 ani. În urma verificărilor, s-a constatat că tânărul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi se află sub influenţa alcoolului, etilotestul relevând o concentraţie etilică de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.