Şcoala Gimnazială „Sfinţii Împăraţi” din Galaţi, prima escală în drumul spre Paralimpiada de la Rio 2016"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul va avea loc luni şi va fi organizat de Asociaţia „Atelierul de Idei” şi Clubul Sportiv AKTIV Bucureşti în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Sfinţii Împăraţi” Galaţi. Este de fapt un training de introducere în disciplina sportivă tirul cu arcul, precum şi un concurs la care vor participa persoanele cu dizabilităţi care au beneficiat de curs.

La eveniment vor participa 10 persoane cu dizabilităţi fizice din mun. Galaţi şi 10 elevi ai Şcolii Gimnaziale „Sfinţii Împăraţi” Galaţi, care vor da startul derulării activităţilor din cadrul programului „Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!", ce se va desfăşura în perioada 7-11 aprilie, 2014.

Evenimentul este prima acţiune de acest gen destinată persoanelor cu dizabilităţi fizice din municipiul Galaţi.
Clubul Sportiv AKTIV, pe lângă sportivi de performanţă, amatori şi juniori, a cooptat şi un grup de persoane cu dizabilităţi fizice pentru a participa la antrenamente şi competiţii din ţară.

Clubul AKTIV a înfiinţat CARAVANA PRIETENIEI ce presupune deplasarea cu echipament şi instructori specializaţi în munca cu persoanele cu dizabilităţi în 5 oraşe pilot (Constanţa, Galaţi, Ploieşti, Sibiu şi Turnu Măgurele) şi împreună cu reprezentanţii ONG-urilor locale va ajuta la organizarea unor antrenamente şi concursuri de tir cu arcul.

În fiecare oraş în parte, acţiunea va demara cu o introducere (training) în acest sport – tir cu arcul, unde instructorii îi vor învăţa pe cursanţi poziţia corectă a arcaşului pentru ca beneficiarii acestui sport să capete încredere şi să adune un punctaj cât mai mare în timpul concursurilor viitoare.
În vederea derulării cu succes a acestui proiect în Galaţi, Clubul Sportiv AKTIV a încheiat un parteneriat cu Asociaţia „Atelierul de Idei”.

Tirul cu arcul este sport olimpic începând cu anul 1900. În România, acest sport a fost mai puţin practicat dar, prin eforturi considerabile, clubul AKTIV a contribuit substanţial la o dinamică rapidă a tirului cu arcul în ultimii ani.

Acest proiect se derulează cu sprijinul Universităţţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG