Scăpăm de vechile containere pentru gunoi şi de mirosul acestuia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Una dintre ghenele de gunoi din Micro 40 a fost deja dotată cu noile containere

Pentru colectarea deşeurilor menajere au fost cumpărate 3000 de containere noi, la fel cum sunt cele din oraşele europene civilizate. Dacă folosindu-le, gălăţenii vor demonstra iarăşi că nu excelează in materie de civilizaţie, rezultatul va fi o pagubă de jumătate de milion de euro.

În cadrul implementării sistemului de management al deşeurilor la Galaţi, pentru care s-a asigurat finanţarea necesară printr-un proiect ISPA, recent, au fost achiziţionate 3.000 de containere destinate colectării gunoiului menajer. Acestea sunt confecţionate din material plastic şi le vor înlocui pe cele vechi, metalice.

„Noile containere, marca Sulo, confecţionate din material plastic, sunt prevăzute cu un sistem de închidere etanş, care nu permite împrăştierea deşeurilor din cauza vântului sau a animalelor fără stăpân. De asemenea, spre deosebire de vechile containere, deschise, în jurul celor noi, nu va mirosi. Capacitatea de stocare a acestora este de 1,1 metri cubi, faţă de 5,5 metri cubi, a celor vechi. Asemenea containere moderne au toate marile oraşe civilizate din Uniunea Europeană", a precizat Mircea Ostache, şeful Unităţii de Implementare a Proiectului ISPA Deşeuri

Noile containere vor fi amplasate în cele 220 de puncte gospodăreşti (ghene de gunoi) de pe raza municipiului Galaţi. Deja primele au fost date în folosinţă, în Micro 40, acolo unde a demarat „Marea curăţenie".
Pentru ca şi gălăţenii să se poată bucura de avantajele acestor containere, este necesar să le folosească la fel de civilizat ca şi ceilalţi cetăţeni europeni şi de aceea a fost pregătită şi o campanie de informare.

„Sperăm ca populaţia să înţeleagă că este important ca, înainte de a fi aruncat, gunoiul organic (resturi alimentare) trebuie separat de cel nonorganic, şi mai ales de deşeurile reciclabile din hârtie, sticlă şi material plastic", a mai declarat directorul UIP.

Preţul unui container Sulo, „de firmă", este de aproape 800 de lei, iar pentru cele 3000 de bucăţi s-au plătit 2.518.440 de lei. Achiziţionarea lor s-a făcut în urma unei licitaţii care a avut drept criteriu principal de selecţie preţul cel mai scăzut.

Pentru Proiectul ISPA-Deşeuri, UE a acordat suma nerambursabilă de 17,25 milioane de euro, iar diferenţa până la 23 de milioane de euro a fost acoperită printr-un credit acordat de Banca Europeană de Investiţii.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța