Samira Cook, expert în antreprenoriat, promovarea femeilor de afaceri şi sprijinirea afacerilor mici şi mijlocii vine să le vorbească femeilor din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Samira Cook va discuta, printre altele, despre modul în care se poate iniţia o afacere, despre modelele de urmat şi competiţia existentă în acest domeniu, despre planificare financiară, management şi organizare, marketing, servicii şi/sau linii de produse, importanţa ţine constant pasul cu informaţiile şi ştirile despre piaţa afacerilor etc.

Samira Cook, director fondator al Centrului de Afaceri pentru Femeile Antreprenor din Washington DC, s-a poziţionat drept un susţinător activ al femeilor de afaceri prin organizarea de training-uri, consultări individuale, mentorat şi alte mijloace de dezvoltare a afacerilor acestora prin achiziţii guvernamentale şi export. În această perioadă, Centrul a ajutat peste 1000 de femei să îşi atingă obiectivele în afaceri. În acest sens, drept recunoaştere pentru munca depusă, Samira Cook a primit titlul de Campion pentru Schimbare din partea Casei Albe, în domeniul mentoring pentru antreprenoriat.

De asemenea, Samira este vicepreşedintele pentru dezvoltare în afaceri al Coaliţiei Naţionale Comunitare de Reinvestiţii ( NCRC ). În cadrul acestei poziţii, coordonează patru centre de dezvoltare a afacerilor pentru femei antreprenor, pentru minorităşi si pentru companiile mici din Washington, Manhattan sau New York.
Ultimul proiect al Samirei Cook este extrem de ambitios deoarece îşi propune să crească substanţial mijloacele de finanţare a femeilor antreprenor prin networking.

Samira Cook va discuta, printre altele, despre modul în care se poate iniţia o afacere, despre modelele de urmat şi competiţia existentă în acest domeniu, despre planificare financiară, management şi organizare, marketing, servicii şi/sau linii de produse, importanţa ţine constant pasul cu informaţiile şi ştirile despre piaţa afacerilor etc.

În România, Samira Cook va avea întâlniri cu femeile antreprenor din Bucureşti, Constanţa şi Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!