Salvaţi istoria Galaţiului! Monument istoric incendiat de un chiriaş în repetate rânduri. Chiriaşul va fi evacuat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clădirii de patrimoniu, situate pe strada Gării nr.53, îi dă foc periodic de un chiriaş al Primăriei. Municipalitatea a obţinut hotărâre judecătorească de evacuare, dar nu putut să o pună în aplicare din cauza Legii 202/2010.

Casa a fost construită în anul 1900 şi este declarată monument de arhitectură (codul GL-II-m-B-03050), menţionat în lista monumentelor istorice, din anul 2004. Conform informaţiilor pe care le-am primit, clădirea cu numărul 53 de pe strada Gării 53, a aparţinut unui mare boier gălăţean.

CITEŞTE ŞI: 

Campanie "Adevărul de Seară": Hai să salvăm istoria oraşului Galaţi!

Conac boieresc, locuit doar de fantome

Salvaţi Palatul Simion Gheorghiu, una dintre cele mai frumoase clădiri istorice din Galaţi

Clădiri monument-istoric ce amintesc de parfumul târgului de altădată: Casa Balş a fost clădită de meşteri levantini


Decoraţiuni deosebite

Deşi nu a mai fost restaurată şi renovată de foarte mulţi ani, încă se mai pot observa elementele decorative care-i conferă o notă distinctă clădirii. Sunt motive inspirate din registrul decorativ al bisericilor munteneşti-olteneşti. Cel mai evident element este friza superioară, o stilizare a simbolului funiei din decoraţia de biserică.


În casa din strada Gării, numărul 53, şi-a desfăşurat activitatea o vreme Ocolul Silvic. După naţionalizare, casa a trecut în patrimoniul Primăriei. În baza Legii 10/2001, un moştenitor a revendicat imobilul, iar în prezent există un litigiu între Primărie şi persoana respectivă.


În imobil locuiesc şapte familii. Dintre membrii acestora, patru sunt chiriaşi ai Primăriei, iar trei sunt proprietari. Oamenii spun că nu pot face nicio modificare deoarece clădirea este monument istoric.

„Structura de rezistenţă a clădirii este afectată şi este nevoie de lucrări de consolidare. Pe pereţii interiori au apărut crăpături. Am cumpărat materiale, dar nu le putem folosi. Ne trebuie zeci de mii de aprobări şi acte", ne-a declarat Aurelia Ştefan.


Mai mult, oamenii se plâng că imobilul este distrus de un chiriaş pe nume Nicolae Melinte. „Anul trecut a incendiat casa de vreo două ori. Este o persoană violentă, bea, nu munceşte. Ne este frică de el. Nu-şi plăteşte chiria şi utilităţile", spune Aurelia Ştefan.


Chirie neplătită

Nicoleta Manole, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, ne-a declarat că există o hotărâre de judecătorească de evacuare a chiariaşului Nicolae Melinte din 30 martie 2010: „Hotărârea nu a fost pusă în aplicare din cauza Legii 202/2010, care interzice evacuarea între 1 decembrie şi 1 martie. Bărbatul are restanţă la chirie de 8.176 de lei. Nu a plătit-o şi nici utilităţile din 2000.

Legislaţia scârţie

Cristian Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie din Galaţi,spune că legislaţia din România privind clădirile cu valoare istorică este mult prea permisivă.„În Occident, dacă timp de trei ani nu te îngrijeşti de o casă cu valoare istorică, statul ţi-o confiscă. La noi, legislaţia este foarte permisivă".

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”