Românii care au scandalizat Belgia cu furtul prin metoda „umărul surferului“. Cum îşi alegeau victimele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO playtech.ro

Cinci români, cu vârste cuprinse între 32 şi 45 de ani, au fost condamnaţi zilele trecute, la Hasselt, în Belgia, pentru că le-au golit conturile la 18 bătrâni printr-o metodă inedită de furt.

Membrii unei grupări infracţionale formate din cinci români, cu un bogat palmares infracţional, au fost condamnaţi zilele trecute de o instanţă din localitatea belgiană Hasselt la pedepse cuprinse între trei ani şi patru luni şi patru ani şi două luni de închisoare, dar şi la plata unor amenzi de câte 1.600 de euro fiecare.

Un olandez de 19 ani a fost inculpat în acelaşi dosar, primind zece luni de închisoare cu suspendare şi fiind obligat să presteze 80 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Poliţiştii belgieni au stabilit că gruparea de români a comis furturi prin metoda ”umărul surferului” în aproape toată ţara. Au fost primite plângeri penale de la locuitori din Anvers, Bruxelles, Diepenbeek, Hasselt şi Liège.

Pe imaginile surprinse de camerele de luat vederi se vede cum hoţii reuşeau foarte uşor să obţină codurile PIN ale cardurilor bancare aparţinând victimelor. Erau vizate persoane vârstnice, cu probleme locomotorii sau de vedere.

Infractorii se aşezau la coadă la bancomate, profitau de neatenţia victimelor şi se uitau peste umerii acestora în timp ce introduceau codul PIN. Le sustrăgeau apoi cardurile bancare şi scoteau toţi banii. 18 vârstnici din Belgia au rămas astfel fără aproximativ 40.000 de euro. 

Loveau şi în supermarketuri

Aceeaşi grupare de infractori a comis mai multe furturi prin aceeaşi metodă şi în supermaketurile din Belgia, victime fiind tot bătrânii. Vârstnicii erau urmăriţi la cumpărături, iar hoţii reuşeau să afle codurile PIN ale cardurilor bancare când aceştia plăteau pentru produs. Unul din hoţi îi distrăgea apoi atenţia victimei arătându-i hartă şi îi cerea indicaţii, în timp ce alt membru al grupării îi fura cardul bancar.

O grupare de români care acţiona tot după metoda ”umărul surferului” a fost recent destructurată în Italia. Poliţilştii italieni au stabilit că trei români au comis în total nouă furturi prin metoda amintită. Patru persoane au rămas fără sume importante de bani. Este vorba despre un bărbat de 72 de ani din localitatea Carmagnola, un bărbat de 63 de ani din oraşul Beinasco, o femeie de 66 de ani şi un bărbat de 63 de ani, ambii din localitatea Pinerolo.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Record de furturi comise de un adolescent. A spart mai multe restaurante, o autorulotă şi un apartament

Metoda „ziarul”, ultima modalitate de furt pe litoral. Cum funcţionează

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite