Ritualul spălării picioarelor din Joia Mare, modificat de pandemie. ÎPS Casian Crăciun: „Să bucurăm de Sfintele Paşti un copil, un bolnav sau un sărac“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Arhivă Personală

Veche de peste 2.000 de ani, tradiţia religioasă este păstrată în Arhiepiscopia Dunării de Jos. Întrerupt anul trecut, obiceiul de smerenie, în care se spală şi se sărută picioarele învăţăceilor, a fost reluat prin spălarea cu aghiazmă a mâinilor a 12 copii sărmani.

În fiecare an, în Joia Mare, Înaltpreasfinţitul Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, săvârşeşte la Catedrala din Galaţi ritualul spălării picioarelor. Ierarhul curăţă şi sărută cu smerenie picioarele a 12 copii orfani sau sărmani, reamintind astfel creştinilor gestul făcut de Mântuitor la Cina cea de Taină, când a spălat şi a sărutat picioarele ucenicilor Săi. 

Catedrala din Galaţi rămâne una dintre puţine locuri în care acest obicei se mai săvârşeşte. Întrerupt anul trecut de pandemie, ceremonialul a fost reluat anul acesta, cu modificări. În ziua de 29 aprilie, de Joia Mare, după oficierea Sfintei Liturghii, arhiepiscopul Dunării de Jos şi-a legat un ştergar în jurul brâului, a luat aghiazmă şi a spălat mâinile celor 12 copii sărmani.

ÎPS Casian Crăciun: Simbolizează smerenia şi iubirea faţă de semeni

Acest ritual nu semnifică doar o curăţare exterioară, ci şi o purificare a sufletelor. Simbolizează smerenia şi iubirea faţă de semeni, dar şi spălarea de păcate, ne învaţă ÎPS Casian Crăciun.

„Reluăm o tradiţie care nu este tradiţie, este o lecţie de care avem nevoie cu toţii. Cei care ne pot da o lecţie sunt copiii. Şi ei suferă din cauza absenţei de la şcoală, din pandemie. Astăzi nu au mai avut o şcoală virtuală, au fost la şcoală în mod real, cu distanţare fizică. Ei ne-au arătat puritatea sufletelor lor, iar noi le-am arătat respectul. Un gest real de păstrare a tradiţiei, de înnoire, curăţire, bucurie de Sfintele Paşti. Cine să simtă bucuria mai mult decît cei 12 copii?“, întreabă ierarhul. 

Foto C.M.

El spune că acest ritual arată cum prin rugăciune se obţine îndepărtarea păcatelor de pe sufletele noastre. „Prin curăţirea sufletelor se curăţesc şi sentimentele noastre. Şi prin acestea toate la un loc, bunătatea, smerenia şi curăţirea, ne apropiem unii de alţii. Să bucurăm de Sfintele Paşti un copil, un bolnav sau un sărac“, îndeamnă arhiepiscopul Dunării de Jos.

Daruri spirituale şi materiale pentru copii

După ritualul smereniei, cei 12 copii au fost binecuvântaţi de arhiepiscopul Dunării de Jos. Băieţii au între 7 şi 10 ani şi provin din familii defavorizate din trei localităţi din Galaţi: Suhurlui, Rediu şi Plevna.. 

„Copiii au primit îmbrăcăminte, încălţăminte şi produse de igienă, care să-i bucure de Paşti. Sunt copii din mediul rural, iar criza i-a afectat pe toţi. Ei fiind într-o situaţie mai delicată, ne-am gândit să le facem o bucurie şi să le dăruim aceste lucruri“, afirmă Iulian Măcişanu, profesorul care i-a însoţit pe copii. 

Foto C.M. 

„Este prima dată când vin aici şi mă simt bine. Am primit încălţăminte şi hăinuţe noi, chiar aveam nevoie. Mă bucur“, mărturiseşte Nicuşor, un băieţel din Rediu. 

„Eu am primit adidaşi, pantaloni, ciorapi. Suntem mulţi fraţi, iar părinţii nu au cu ce să ne cumpere haine noi. Aveam nevoie mai ales de încălţăminte pentru şcoală. Mă bucur mult pentru aceste daruri“, spune emoţionat Alex, elev în clasa a patra. 

Foto C.M.

Din cauza pandemiei, doar câţiva credincioşi au asistat anul acesta la ritualul din Joia Mare de la Catedrala din Galaţi. Printre ei, o femeie cuvioasă care în fiecare an lua acasă cei 12 copii şi îi punea la masă. 

„În fiecare an, în Joia Mare îi luam pe cei 12 ucenici la masă la mine acasă. Ce bucurie era!... Nu simţi sărbătorile atunci când nu e nimeni la masă. M-am obişnuit ca în fiecare an masa să fie plină cu copii. Anul acestea, din cauza pandemiei, nu îi mai pot lua, dar le-am dat câte un bănuţ“, spune enoriaşa. 

„Să ne bucurăm de revedere, anul trecut eram singuri în biserică“

După săvârşirea ritualului, arhiepiscopul Dunării de Jos, ÎPS Casian Crăciun, a făcut apel la respectarea măsurilor sanitare, pentru a reveni la normalitate. 

„Sfintele Paşti, anul acesta, au o oarecare deschidere spre normalitate, atât cât se poate în ţara noastră, în mod înţelept. Cultele religioase, în colaborare cu factorii responsabili, au convenit să se desfăşoare slujbele fireşti, dar cu rugămintea permanentă de a respecta normele sanitare din respect faţă de sănătatea proprie şi sănătatea celui din faţa noastră, a semenilor noştri. Cu cât respectăm mai mult aceste măsuri, cu atât avansăm spre normalitate. Să promovăm bucuria de a ne revedea, pentru că anul trecut eram singuri, noi slujitorii, în biserică“, a amintit ierarhul. 

În perioada Sărbătorilor Pascale, peste 3.000 de copii nevoiaşi din judeţele Galaţi şi Brăila primesc din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos daruri constând în îmbrăcăminte, încălţăminte, obiecte de igienă personală şi alimente.

Vă recomandăm şi: 

Arhiepiscopul Dunării de Jos, la 65 de ani: „Le aduc mulţumiri celor care, în locul unei flori sau dar personal, vor îndrepta un mic dar celor izolaţi”

Donaţie specială de picturi creştine pentru capela unui centru de îngrijire a bolnavilor în stadii terminale

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 la Various Brands: outfit complet de iarnă pentru femei, cu cea mai mare reducere. Idei de cadouri pentru sărbători
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Există 21 de tipuri diferite de penisuri, spun studiile. Cum să ai parte de plăcere maximă, indiferent de formă
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Răsturnare de situație în cazul morții Andreei Cuciuc. Ce ascundea familia? Acuzații și dezvăluiri incredibile despre moartea adolescentei la Balul Bobocilor. La ce presiuni a fost supusă familia
Cele mai bune oferte la încălțămintea de iarnă: economisește peste 50% pe Otter înainte de Black Friday
Salariul pe care îl încasează un român, în Elveția: „Acum muncesc la pește congelat. 3 luni am fost în probe”. Ce cheltuieli lunare are?
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Black Friday toată luna la Mobila Laguna: reduceri care depășesc 70% și economii de peste 6.000 de lei pentru cumpărători
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte