Restricţii de trafic rutier, vineri, la Galaţi, pentru manifestările de Ziua Unirii Principatelor Române

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circulaţia rutieră de pe o porţiune din strada Domnească va fi închisă timp de aproximativ două ore. Traficul va fi dirijat pe rute ocolitoare. Vor exista modificări şi în parcursul mijloacelor de transport în comun.

Primăria municipiului Galaţi a anunţat că vineri, 24 ianuarie,  vor exista restricţii temporare de trafic şi modificări privind circulaţia mijloacelor de transport în comun, pentru buna desfăşurare a manifestărilor prilejuite de „Ziua Unirii Principatelor Române”.

Astfel, între orele 12.30 şi 14.30, circulaţia rutieră va fi închisă pe strada Domnească, pe tronsonul cuprins între străzile Vasile Alecsandri şi Cezar, precum şi pe strada Dimitrie Bolintineanu, pe segmentul dintre străzile Ştiinţei şi Domnească.

Rutele ocolitoare recomandate pentru autovehicule sunt următoarele:

- Pe direcţia Centru  - Parc C.F.R.: str. Domnească - str. Ep. Melchisedec Şt. – str. Grădina Veche – str. Cezar – str. Domnească;
- Pe direcţia Parc C.F.R. – Centru: str. Domnească – str. Radu Negru – str. Ştiinţei – str. V. Alecsandri – str. Domnească”;
- Pe direcţia Piaţa Centrală – Parc C.F.R.: str. Traian – str. Rizer – str. V. Alecsandri – str. Gradina Veche – str. Cezar – str. Domnească;
- Pe direcţia Parc C.F.R. – Piaţa Centrală: str. Domnească – str. Radu Negru – str. Ştiinţei – str. Basarabiei – str. Dr. Al. Carnabel – Piaţa Centrală.

Vor exista modificări şi în privinţa circulaţiei mijloacelor de transport în comun. Între orele 11.00 şi 15.00 traseele de troleibuz 102 şi 104 vor întoarce în Centru şi vor avea indicativele 101 şi 103. Între orele 12.30 şi 14.30, traseul 26 va fi deviat din Bariera Traian pe ruta str. Traian - str. Basarabiei - str. Mihai Bravu - str. Gării - Gara CFR, atât pe tur cât şi pe retur.  

Între orele 12.30 şi 14.30, traseele 19, 27 şi 105 vor circula deviat pe ruta str. Domnească - str. Basarabiei - str. Traian - str. Rizer şi retur.  Între orele 12.30 şi 14.30, traseul 18 va circula deviat pe ruta str. Domnească - str. Basarabiei - str. Traian - Bariera Traian şi retur.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală