Repartitoarele îi duc la sapă de lemn pe gălăţeni:"Când nu aveam repartitor plăteam mai puţin şi aveam mai multă căldură", declară proprietarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de locatari din Galaţi se plâng că plătesc facturi mai mari la căldură decât înainte de montarea repartitoarelor de costuri. Cu toţii spun că este o investiţie păguboasă şi sunt hotărâţi să rezilieze contractele cu firmele care le instalează şi facturează energia termică.

CITEŞTE ŞI: Revoltător.Repartitoarele umflă facturile gălăţenilor. "Suntem furaţi cu nesimţire!", declară proprietarii

După articolul publicat în Adevărul de Seară „Repartitoarele umflă facturile gălăţenilor", tot mai multe persoane fac plângeri împotriva firmelor care se ocupă de montarea repartitoarelor, de citirea acestora şi de calcularea facturilor pentru energia termică.

Oamenii se plâng că plătesc facturi la căldură mult mai mari decât înainte de a avea repartitoare de costuri. Revoltător este că, în timp ce unii locatari au de plătit facturi de 30-40 de lei, alţii plătesc de zece ori mai mult.

„Nu mai vrem repartitoare!"

De frica facturilor uriaşe la căldură, locatarii blocului B4 din Ţiglina II sunt decişi să rezilieze contractul cu firma de repartitoare. Ştefan Silvestru, locatar al acestui bloc, are de plătit pentru luna februarie o factură la încălzire de 500 de lei, cu aproape 200 de lei mai mult decât luna trecută.

„Când nu aveam repartitor plăteam mai puţin şi aveam mai multă căldură. Acum plătim mai mult şi avem mai puţină căldură. Nu înţeleg cum s-au făcut aceste calcule", spune nemulţumit Ştefan Silvestru.

În aceeaşi situaţie este şi familia Diculescu. Are de plătit o factură la căldură de 500 de lei. „Am fost nevoiţi să tăiem de la alte cheltuieli. Nu avem ce face", spune doamna Diculescu.

Este strigător la cer!

Valeriu Gociu, locatar al blocului S3, spune că este furat cu nesimţire de firma de repartitoare. Are un singur calorifer care este echipat cu repartitor. Consumul pentru luna decembrie 2010, indicat de acest aparat a fost de 40 unităţi, dar la plată mai sunt trecute pe factură încă două rubrici cu alte 82 şi respectiv 32 unităţi.

„În total, trebuie să plătesc 154 de unităţi. Am fost la sediul ISTA să reclam, dar nu am primit niciun răspuns mulţumitor. Am aflat că cele două rubrici cu 82 şi 32 unităţi erau pentru spaţii comun, pierderi şi ţevile ce traversează apartamentul. Culmea e că deasupra mea nu mai locuieşte nimeni, apartamentul fiind debranşat termic. Luna aceasta, am primit factură cu o situaţie similară: 118 unităţi indicate de aparat şi încă 134 + 46 unităţi suplimentare", spune gălăţeanul.

Pentru a demonstra că firma de repartitoare umflă cu neruşinare facturile, Petrea Gheorge, locatar al blocului B4, a făcut un mic experiment. Astfel, pe caloriferul pe care era montat repartitorul, la data de 11 ianuarie, a mai montat un repartitor. La data montării avea 20 de unităţi.

„Am constatat că unul înregistrază şi unul pierde. De exemplu, astăzi repartitorul original are 127 de unităţi, iar cel montat de mine are 214 unităţi. Diferenţa este de 107 unităţi. Această diferenţă este plătită de locatarii care ţin în funcţie sistemul de încălzire din bloc, prin preţul mare al unităţii de repartitor. O să renunţăm în vară la contractul pe care îl avem cu firma de repartitoare ISTA. Nu se poate renunţa pe timp de iarnă", spune administratorul blocului.

Randament sau pierdere?

Gheorghe Petrea spune că închiderea robineţilor pentru a face economie este o idee falsă deoarece, în asansamblul său, sistemul de încălzire din bloc nu lucrează decât cu randament sau cu pierdere.

„Randament bun se obţine atunci când toate caloriferele funcţionează, condiţie în care costul comun este de 15%, reprezentând căldura consumată prin reţeaua de ţevi", spune administratorul.

„Dacă vrem căldură singura soluţie este să lăsăm agentul termic să circule prin calorifere, în caz contrar, prin închiderea parţială a caloriferelor, sistemul termic râmâne în regim tranzitoriu de frânare) şi consumă tot atâtea gigacalorii ca atunci când ar funcţiona toate caloriferele în regim normal, deşi agentul termic este slab.

O treime din locatari consumă lunar doar câteva unităţi de repartitor, prin reglarea robineţilor la limita de înregistrare, astfel încât zona repartitorului să rămână rece", spune Gheorghe Petrea.

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”