Record de participanţi la „Măcin Mountain Fun - Greci 2018”, cel mai important eveniment sportiv zonal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste o mie de persoane, între care concurenţi, susţinători ai acestora, spectatori şi voluntari au fost prezenţi, în perioada 9-10 iunie, la cel mai mare eveniment sportiv din Munţii Măcinului -  "Macin Mountain Fun – Greci, 2018".

Asociaţia Bike Works a anunţat că la evenimentul "Măcin Mountain Fun – Greci, 2018", ajuns la cea de-a patra ediţie sub forma multisport, respectiv ciclism MTB şi cross montan, au participat, în perioada 9-10 iunie, în apropierea localităţii Greci, din judeţul Tulcea, peste o mie de persoane, între care concurenţi, susţinători ai acestora, spectatori şi voluntari.

Conform programului, pe 9 iunie, s-a luat startul în tradiţionalul concurs de ciclism montan "Măcin XC" (ediţia a şasea) şi apoi la cel de cross montan „Măcin Cross” (ediţia a patra). De menţionat este că în premieră naţională pentru un concurs de MTB a avut loc şi o competiţie de e-bike. Măcin Cross, destinat pasionaţilor de alergare montană, a fost tot pe 9 iunie, iar concursul pentru copii "Junior Hercinic MTB" a avut loc pe 10 iunie, fiind organizat de partenerii din Asociaţia Beetle Bike. 

La finalul evenimentului câştigatorii, mici sau mari, au mers acasă cu numeroase premii, iar cei mai norocoşi dintre concurenţi au câştigat diverese produse la tombolă oferite de sponsori.

Măcin Mountain Fun nu a fost însă strict un eveniment sportiv, pentru că toţi cei care au dorit să petreacă un weekend în natură, departe de rutina zilnică, au putut campa în zona de start-finish, unde, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a fost o adevărată petrecere câmpenească, incluzând un concert folk susţinut de formaţia ”Omul din Sarmisegetuza”, un foc de tabără, s-a dansat, iar gurmanzii s-au putut delecta cu diversele mâncăruri pregătite de restaurantele din zonă.

„Au fost foarte mulţi participanţi, concurenţi sau susţinători, la această ediţie a evenimentului <<Măcin Mountain Fun – Greci, 2018>> lucru care ne bucură, în timp ce feedback-ul general ne dă încredere. Nu pot decât să le mulţumesc tuturor celor care şi-au adus aportul pentru buna organizare, incluzând voluntari, parteneri, sponsori şi autorităţi, fără de care acest eveniment nu ar fi putut avea loc. Ne revedem, anul viitor, la următoarea ediţie!", spune Erika Neagu, manager de proiect MMF - Greci, 2018. 

Asociaţia Bike Works anunţă totodată participanţii la concurs că rezultatele obţinute, pe categorii, pot fi consultate pe site-ul cronometraj.ro.

Evenimentul "Măcin Mountain Fun – Greci, 2018" a fost organizat de Asociaţia Bike Works, Primăria Greci, Asociaţia Mecanturist şi Asociaţia Beetle Bike, în parteneriat cu Parcul Naţional Munţii Măcinului, UVSAR, Top Media, Cronometraj.ro, THT studios, Trupa Inclusiv şi Casa de Cultură "Grigore Kiazim" Măcin".

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"