Recompensă pentru bună purtare: Şase deţinuţi au primit dreptul să îşi vadă familiile pentru o zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele private de libertate care au beneficiat de această recompensă, au vârste cuprinse între 35 de ani şi 46 de ani, şi sunt condamnate, în principal, pentru fapte care aduc atingere proprietăţii (furt).

Deţinuţii pot beneficia, pe timpul executării pedepsei cu închisoarea, de recompensă cu permisiunea de ieşire din penitenciar, care poate avea durata de până la 10 zile, conform prevederilor legale.

Pentru a beneficia de această recompensă, persoanele private de libertate trebuie să îndeplinească anumite condiţii, respectiv: să aibă o conduită constant pozitivă pe timpul executării pedepsei, să participe activ la activităţile educative, culturale, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, instruire şcolară şi formare profesională, să nu fie cercetate sau urmărite penal în alte cauze, să nu fie clasificate în categoria celor cu grad sporit de risc, să fi menţinut constant legătura cu familia prin vizite şi corespondenţă şi să beneficieze de celelalte tipuri de recompense care se acordă gradual.

Această formă de stimulare a persoanelor private de libertate poate fi acordată de o comisie constituită la nivelul Penitenciarului, la propunerea cadrelor care desfăşoară activităţi directe cu persoanele private de libertate.

Permisiunile de ieşire din penitenciar cu o durată mai mare de 24 ore se acordă de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la propunerea acestei comisii.

În cursul primelor 4 luni ale anului 2011, au fost analizate în vederea acordării acestei recompensei un număr de 15 propuneri la Penitenciarul Galaţi, dintre care au primit aviz favorabil un număr de 6 persoane private de libertate, totalizând 6 zile învoire, astfel:
- 4 persoane private de libertate pentru o zi învoire din regimul deschis;
- 2 persoane private de libertate pentru o zile învoire din regimul închis;

Persoanele private de libertate care îşi efectuează pedepsele în regimul de maximă siguranţă pot beneficia de permisiunea de ieşire din Penitenciar, doar pentru a participa la înhumarea soţului/soţiei, unui copil, părinte, frate, bunic, dacă îndeplinesc amintite anterior.

Nouă solicitări de acordare a recompensei cu permisiunea de ieşire din penitenciar au fost respinse, ca urmare a neîndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de lege.

Pe timpul permisiunii de ieşire din penitenciar, acestora li se eliberează bilete de învoire, cu obligaţia de a se prezenta la secţia de Poliţie sau instituţia administrativ - teritorială locală, pentru aplicarea vizelor de confirmare a prezenţei în localitatea de deplasare atât la sosirea, cât şi la plecarea din localitatea declarată.

În niciun caz, nu au fost constatate aspecte negative pe timpul învoirii, prezentarea persoanelor private de libertate realizându-se la ora şi data stabilită. Prin astfel de măsuri se urmăreşte pregătirea în vederea liberării, menţinerea legăturii cu societatea şi în special cu familia şi redobândirea unor raţiuni de existenţă în vederea reintegrării după liberare", a declarat directorul Penitenciarului Galaţi, comisar-şef Viorel Ailincăi.

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri