Razii de amploare pentru combaterea traficului cu autovehicule furate. Poliţiştii de frontieră au descoperit în trafic „clona” unui autoturism de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au descoperit un autoturism furat, marca VW Phaeton, care fusese modificat astfel încât devenise „clona” unei maşini înmatriculate în judeţul Prahova.

Ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au organizat o acţiune specifică pe linia combaterii traficului cu autovehicule furate. În cadrul acesteia, oamenii legii au oprit în trafic, pe o arteră din municipiul Galaţi, un autoturism marca VW Phaeton, de culoare gri, înmatriculat în judeţul Prahova. Autovehiculul era condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani, domiciliat în Galaţi.  

În urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că pe elementele de caroserie unde există seria de identificare s-a intervenit mecanic. Seria modificată corespundea unei alte maşini de aceeaşi marcă şi culoare, înmatriculată în judeţul Prahova.

„Poliţiştii de frontieră au extins cercetările şi au stabilit faptul că autoturismul prezent la control, care era iniţial de culoarea neagră, avea o altă serie de şasiu şi figurează ca fiind furat din municipiul Bucureşti, semnalarea fiind din anul 2013”, a declarat comisarul Ion Irimia, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

În încercarea de a se apăra, conducătorul auto a declarat că a cumpărat autoturismul în luna noiembrie 2015, dintr-un târg de maşini şi nu ştia că maşina aleasă figura ca fiind declarată furată sau că era „clonată”.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, autovehiculul, în valoare de 60.000 lei fiind indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată