Războiul căldurii de la Galaţi a ajuns în pragul declarării stării de urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Local Galaţi

Nici la şedinţa extraordinară a Consiliului Local de aseară, aleşii obştii nu s-au putut pune de acord asupra soluţiei pentru ca gălăţenii din 82.000 de apartamente termoficate să nu mai dârdâie de frig. După încă o dezbatere inutilă, consilierii au plecat la casele lor încălzite cu centrale proprii.

Aseară a avut loc şi şedinţa extraordinară a Consiliului Local, covocată din iniţiativa majorităţii aleşilor din partea PDL şi PC.

Pe ordinea de zi s-au aflat: „Informarea privind situaţia prestării serviciului de distribuţie/furnizare a agentului termic de către SC Apaterm SA" şi Proiectul de hotărâre privind încredinţarea în regim de urgenţă a serviciului de distribuţie/furnizare a agentului termic şi infrastructurii tehnico-edilitare specifice către SC Electrocentrale SA".

Deloc surprinzător, discuţiile au fost aprinse, în ciuda intervenţiilor „pacifiste" ale prefectului, Paul Florea, care a luat parte la dezbaterea controversatului proiect.

Ambele tabere, atât cea a grupului PDL, care propune rezolvarea problemei căldurii prin încredinţarea în regim de urgenţă a distribuţiei agentului termic catre producatorul acestuia Electrocentrale, cât şi cea a USL, care doreşte asigurarea încălzirii prin salvarea Apaterm, s-au ţinut tare pe poziţii şi n-au cedat.

Şi asta chiar dacă decanul de vârstă al CL, Nicolae Rainea, le-a spus colegilor săi consilieri că, din cauza disputei căldurii, care seamănă deja cu un meci de fotbal, a ajuns să-i fie ruşine să mai iasă din casă.

În finalul şedinţei, proiectul propus de consilierii PDL nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobat. Drept urmare, gălăţenii vor continua să îngheţe în locuinţele termoficate.

Frigului din apartamente i-ar putea pune capăt astazi decizia judecătorului sindic. Acesta ar putea să oblige SC Electrocentrale SA să furnizeze agent termic la Apaterm. Dacă decizia nu va fi în favoarea societăţii distribuitoare, atunci prefectul va convoca prin ordin Comisia locală pentru situaţii de urgenţă.

„Partea tristă este că (prefectul n. red.) a ţinut Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă fără să ne convoace şi pe noi cei de la Primărie. Vom vedea cum va suna ordinul său şi apoi vom convoca acea Comisie locală. Rămâne de văzut cum vor vota membrii comisiei. Decât să facă un comitet pentru situaţii de urgenţă, mai bine făceau un lucru de bun simţ lăsând oada jos şi ca gălăţeni dădeau drumul la ţeavă, fără să invoce tot felul de motive ca să nu o facă. Ne batem joc de oamenii din Galaţi. Mâine (astăzi n.n), 30.000 de copii nu vor merge la cursuri!" a declarat viceprimarul Nicuşor Ciumacenco.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice