Puhoi de oameni şi de maşini la graniţă. Poliţia de Frontieră şi-a suplimentat personalul pentru a face faţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primele trei zile  ale anului 2017, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 378.000 de persoane, dintre care 171.000 pe sensul de ieşire din ţară şi 207.000 pe sensul de intrare în ţară. În aceeaşi perioadă a anului 2016, au trecut frontiera 389.000 persoane.

Poliţia de Frontieră Română a dispus măsuri de suplimentare a personalului în această perioadă, sens în care peste 3.000 de poliţişti de frontieră au desfăşurat, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

De asemenea, a fost folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora şi în cele mai tranzitate, în funcţie de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, astfel încât formalităţile de frontieră să se efectueze cu operativitate. 

Cele mai mari valori de trafic, într-un timp scurt, au fost înregistrate la frontiera de vest, pe sensul de ieşire din România însă, în urma gestionării situaţiei prin dispunerea unor măsuri imediate de fluidizare, media timpilor de aşteptare la frontieră rareori a depăşit 30 de minute.

La frontiera de est, respectiv P.T.F. Albiţa, în anumite intervale de timp, media timpilor de aşteptare la intrarea în România a depăşit 60 minute, fiind suplimentat numărul arterelor de control pe sensul de intrare în ţară şi numărul poliţiştilor de frontieră care îşi desfăşurau activitatea la controlul documentelor.

Cele mai tranzitate au fost punctele de trecere ale frontierei din vestul ţării, pe unde au trecut aproximativ 137.000 persoane, cele aeroportuare – 111.000 persoane, dar şi cele de la frontiera cu R. Moldova - 59.000 persoane.

De exemplu, cel mai tranzitat punct de frontiera a fost P.T.F. Aeroport Henri Coandă cu un trafic de peste 75.000 persoane, urmat de  P.T.F. Nădlac II cu peste 33.800 persoane şi P.T.F. Borş unde poliţiştii de frontieră au verificat peste 33.600 persoane. Totodată, la frontiera cu R. Moldova cel mai tranzitat punct de frontieră a fost Albiţa, cu un trafic de peste 25.800 treceri persoane.

Recomandări ale Poliţiei de Frontieră

Având în vedere că în perioada următoare se celebrează sărbătorile de iarnă pe rit vechi, se estimează creşteri ale traficului la frontiera cu R. Moldova, pe sensul de intrare în ţară, cauzate de numărul mare de persoane care vin în scop turistic în România.

Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră recomandă în continuare participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Reamintim participanţilor la trafic că, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei,

Sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz. De asemenea, informaţii privind punctele de trecere ale frontierei sunt disponibile pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră Române: www.politiadefrontiera.ro.

Mai multe pentru tine:
Gata, este oficial! Jennifer Aniston recunoaște public că are o relație amoroasă cu Jim Curtis
Cele mai bune oferte la încălțămintea de iarnă: economisește peste 50% pe Otter înainte de Black Friday
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Gelozia l-a costat relația! Bursucu, despre despărțirea de soția sa, Andreea: „Nu e de glumă”. Cum a convins-o să-i mai dea o șansă
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Cea mai înfricoșătoare pădure din lume se află în Transilvania și a devenit subiect în presa internațională: „Mulți au intrat aici și nu au mai ieșit”
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Britney Spears trece prin clipe de neimaginat, după dezvăluirile lui Kevin Federline. Artista și-a șters contul de Instagram. Imagini cu Britney plină de vânătăi și bandajată