Psihologii şcolari cu diplome „Spiru” preferă şomajul sau munca în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape toţi psihologii şcolari care aveau studii absolvite la specializări neacreditate din cadrul Universităţii „Spiru Haret" şi care lucrau în cadrul Centrului Judeţean pentru Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Galaţi au plecat din sistem, aleg metode alternative de a-ţi câştiga pâinea

„Este normal, atât timp cât noi nu le puteam asigura salarii mari. Potrivit Ordonanţei 10/2009, privind dreptul studenţilor înmatriculaţi la formele de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă de a continua studiile la programe de studii de licenţă autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate, noi am fost nevoiţi să-i plătim conform studiilor absolvite. Apoi au venit reglementările de la minister şi i-am reîncadrat ca profesori necalificaţi", spune şefa CJRAE Galaţi, Diana Bulai.
Singura care a rămas în sistem este Valentina Cârjău, care este acum în proces cu angajatorul care vrea să-şi recupereze banii acordaţi pentru încadrarea pe un post superior, de profesor calificat.
„Am deschis şi eu proces împotriva CJRAE, pentru că eu zic că au o datorie morală faţă de mine. De la guvernanţi nu mă aştept să mă ajute", spune dezamăgită Valentina Cârjău, singura care a avut curajul să se lupte în instanţă cu CJRAE.
În acest moment în judeţul Galaţi există 67 de psihologi şcolari, care au ca principală misiune consilierea psihologică şi educaţională. Dintre aceştia doar patru au terminat secţia acreditată de Psihologie din cadrul Universităţii „Spiru Haret".
„Asta nu înseamnă că nu au fost şi oameni de calitate care au terminat «Spiru Haret», dar care au renunţat din cauza salariului mic", a accentuat Diana Bulai.

Mai multe pentru tine:
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente