Protestatarii care au blocat circulaţia pe unul din cele mai circulate bulevarde din Galaţi riscă închisoarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest pe espalnada din faţa Prefecturii Galaţi FOTO Valentin Trufaşu

Procurorii i-au trimis în judecată pe cei trei gălăţeni care îşi parcaseră ostentativ maşinile pe strada Domnească din Galaţi pe 17 septembrie 2021, în timpul unui protest neautorizat organizat pe platoul din faţa Prefecturii.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a trimis în judecată, în stare de libertate, trei persoane  sub acuzaţia de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice, prevăzută de art. 339 alin. (3) din Codul penal, care se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. 

„La data de 17.09.2021, în jurul orei 14,00, în contextul organizării unui protest neautorizat pe platoul din faţa Prefecturii Judeţului Galaţi, cei trei inculpaţi au îngreunat traficul pe strada Domnească din Galaţi, prin aceea că şi-au parcat autoturismele în faţa Prefecturii, pe sensul de mers dinspre strada Brăilei către strada Gării, oblic faţă de axul străzii”, se menţionează în rechizitoriu.
 

Timp de aproximativ 25 de minute, traficul pe strada Domnească a fost deviat pe străzile învecinate, iar traficul mijloacelor de transport în comun a fost considerabil îngreunat, autobuzele şi troleibuzele fiind dirijate de către poliţiştii rutieri să treacă pe lângă autoturismele parcate ilegal.

Pe 5 ianuarie 2022, dosarul a ajuns pe masa Judecătoriei Galaţi, în vederea verificării legalităţii sesizării instanţei, administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Guvernul Ucrainei a decis să majoreze salariile ofiţerilor de poliţie după ameninţările acestora de a începe proteste

Încă o categorie de bugetari anunţă proteste pentru că le-au fost îngheţate salariile

Mai multe pentru tine:
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro