Protest al grefierilor faţă de eliminarea pensiilor speciale. Începând cu 27 ianuarie, va fi întreruptă activitatea la instanţe şi parchete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhiva Adevărul

Astăzi, 22 ianuarie, timp de două ore, grefierii de la instanţele gălăţene nu au participat la şedinţele de judecată şi nu au efectuat niciun act de procedură.

Personalul auxiliar de specialitate de la instanţele gălăţene consideră că decizia de eliminare a pensiilor speciale este o decizie populistă, iar singura consecinţă va fi scăderea calităţii actului de justiţie, întrucât modificarea legislativă ar fi  de natură să afecteze siguranţa activităţii desfăşurate în sistemul de justiţie prin atingerea adusă garanţiilor sociale recunoscute personalului din justiţie.

Grefierii susţin că abrogarea numai a unora dintre pensiile de serviciu nu va mai avea impactul financiar anunţat de către iniţiatori asupra bugetului statului, întrucât potrivit datelor oficiale ale Casei Naţionale de Pensii Publice, în anul 2019, beneficiari ai pensiei de serviciu din rândul categoriei noastre profesionale ar mai fi doar 1.800 de persoane.

”Să înţelegem că aceşti 1.800 de pensionari căpuşează atât de mult bugetul statului prin pensiile de serviciu de care beneficiază şi e absolut necesar să le tăiaţi, în raport de cele peste 100.000 pe care le păstraţi?”, se întreabă retoric reprezentanţii Federaţiei Publisind la care sunt afiliate mai multe sindicate ale lucrătorilor din justiţie.

Grefierii de la instanţele gălăţene şi-au suspendat astăzi, 22 ianuarie, activitatea în intervalul orar 10,00-12,00. În această perioadă, personalul auxiliar de specailitate nu a intrat în şedinţele de judecată şi nu a efectuat niciun act de procedură.

Începând cu data de 27.01.2020 va fi întreruptă activitatea la instanţe şi parchete, la nivel naţional, pe o perioada ce va fi stabilită în cadrul adunărilor locale sindicale, ce vor avea loc joi, 23.01.2020.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!