Proprietarii de parcuri auto, luaţi în colimator de poliţişti. A fost vizată comercializarea de maşini pe lângă lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii locali au identificat şi verificat persoanele fizice şi juridice care deţin parcuri auto pe raza municipiului Galaţi, dar şi modul în are aceştia promovează şi comercializează autovehicule.

Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale Galaţi au derulat în acest an un plan de măsuri privind identificarea persoanelor fizice sau juridice care deţin parcuri auto în vederea promovării şi comercializării de autovehicule fără a respecta prevederile legale.

”În urma acestor acţiuni, poliţiştii locali au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 7.500 de lei”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Actele normative în baza cărora poliţiştii locali au aplicat sancţiuni sunt: legea nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite; HCL nr. 260/2018, pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Galaţi; HCL nr. 728/2017, privind condiţiile de ocupare a domeniului public în vederea desfăşurării activităţilor comerciale; O.G nr. 99/2000, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă; Legea nr. 252/2003, privind Registrul Unic de Control.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”