Proiectul „Programe de master inovative pentru viitorii profesionişti” a ajuns la final

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Platforma colaborativă va conţine o bibliotecă virtuală. Foto: UGAL

Miercuri, 11 noiembrie 2015, de la ora 12.00 a avut loc conferinţa de închidere a proiectului „Programe de master inovative pentru viitorii profesionişti”, POSDRU/156/1.2/G/142055, implementat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Asociaţia Alternative pentru Performanţe (ALPER) din Bucureşti şi S.C. Industrial Software S.R.L. Sibiu.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013” – „Investeşte în oameni!”. La eveniment au fost prezenţi atât reprezentanţii universităţii şi ai partenerilor, studenţii din grupul ţintă şi reprezentaţi ai mediului de afaceri. 

Încă de la început, proiectul a avut ca scop îmbunătăţirea calităţii şi relevanţei pe piaţa muncii a 11 programe de studii universitare de masterat, care să ducă ulterior la sporirea accesului tinerilor la o educaţie universitară performantă, centrată pe student. Odată cu implementarea acestui proiect au fost actualizate curriculele celor 11 programe de master şi au fost extinse oportunităţile de învăţare prin implementarea de resurse interactive şi instrumente de învăţare de tip e-learning pentru mai mult de 360 studenţi înscrişi în cadrul celor 11 programe de master.

Astfel, s-a dorit flexibilizarea ofertei de formare a studenţilor prin dezvoltarea unei comunităţi online de învăţare şi documentare, care sa pună la dispoziţia celor interesaţi resurse şi materiale digitale relevante pentru domeniile celor 11 programe de master.

Un alt obiectiv deosebit de important pe care şi l-a propus acest proiect este consolidarea competenţelor profesionale a 30 persoane, personal didactic implicat în dezvoltarea programelor universitare, în dezvoltarea de curricule moderne şi relevante pentru o piaţă a muncii flexibilă şi incluzivă.

Beneficiile pentru grupul ţintă sunt multe, dar cele mai importante vizează accesul facil şi în timp real al studenţilor la informaţii din sistem, atractivitate crescută a ofertei educaţionale prin încorporarea de elemente inovative online, dar şi o interactivitate ridicată între studenţi şi profesori la nivelul proceselor şi activităţilor educaţionale. În plus, studenţii pot avea acces de la distanţă şi audienţă crescută, cuprinzând şi cursanţii care nu pot participa la clasele din sistemul tradiţional.

În cadrul acestui proiect a fost dezvoltată şi implementată o platformă colaborativă şi de documentare, care va asigura creşterea calităţii comunicării între studenţi, profesori şi mediul de afaceri. Platforma colaborativă va conţine o bibliotecă virtuală, o zonă de comunitate online, facilităţi de publicare de ştiri şi evenimente, dar şi facilităţi de creare de pagini web personalizate pe care firmele vor putea publica prezentări.
 

Mai multe pentru tine:
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă