Profesorii gălăţeni afiliaţi Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Galaţi vor protesta în faţa Ministerului Educaţiei Naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorii gălăţeni vor protesta pe 31 ianuarie în faţa Ministerului Educaţiei Foto: arhivă Adevărul

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“ organizează mâine, 31 ianuarie, începând cu ora 11,00, un pichet de protest în faţa Ministerului Educaţiei Naţionale.

Alături de dascăli din toată ţara, la protest va participa şi Biroul Executiv al Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Galaţi, organizaţie afiliată la Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.

Acţiunea sindicatelor urmăreşte: blocarea comasărilor de clase, grupe şi unităţi de învăţământ; respectarea prevederilor legale privind drepturile salariaţilor din învăţământ; dialog social real în educaţie; creşterea alocărilor bugetare pentru educaţie reflectate în special în costul standard per preşcolar/elev.

”FSE „Spiru Haret“ s-a retras din toate structurile de dialog social de la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale până la momentul în care instituţia va înţelege că un dialog social real presupune transparenţă, comunicare, discuţii de pe poziţii de egalitate şi parteneriat”, a declarat profesorul Lidia Antoniu, preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model