Producţia de grâu pentru 2012 ar putea fi compromisă de secetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toate că anul acesta rezultatele campaniei de cultivare au fost unele excelente, în jur de şapte milioane de tone, anul viitor se anunţă unul dezastruos. Seceta din această perioadă va afecta grav producţia de grâu.

Cu toate că anul 2011 a fost unul din punct de vedere agricol, toamna secetoasă cu care ne confruntăm poate compromite culturile din 2012. Reprezentanţii agricultorilor din Galaţi se tem că producţia de grâu pentru anul viitor este deja grav afectată.

“Putem vorbi de o producţie bună dacă vom aplica irigaţii. Dacă nu vom aplica irigaţii, nu vom avea grâu. Dezastrul care există acum în agricultură, seceta hidrologică excesivă, ne face să credem că nu se poate cultiva grâu în acest an”, spune Petre Grigore, membru al Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli (LAPAR).
 
Situaţia este mult mai gravă decât pare la prima vedere. “Nu este vorba despre o amânare a lucrărilor ci de imposibilitatea de a le efectua. Singura şansă ar fi să plouă mult zilele astea, iar în următoarele două luni să fie căldură peste 20-25 de grade. Nu se preconizează, cel puţin în zona noastră, o cantitate suficientă de apă care să ne permită să semănăm grâu şi să avem o producţie satisfăcătoare vara viitoare. Trebuie să găsim soluţii: ori cultivăm grâu de primăvară, ori cultivăm alte plante. Dar în condiţiile de anul ăsta nu se poate cultiva mai nimic”, a mai spus Petre Grigore.

Conform datelor Direcţiei Agricole şi de Dezvoltare Rurală Galaţi, 83,6% din suprafeţele agricole cultivate în această primăvară  au fost afectate de secetă, gradul de compromitere a recoltelor fiind de peste 50% în aproape jumătate din suprafaţa totală cultivată, în timp ce o treime din totalul cultivat a fost afectată de secetă în proporţie de sub 50%.


Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie