Procurorul gălăţean Paula Tănase, primul candidat înscris la concursul pentru şefia DNA, a criticat în dese rânduri instituţia anticorupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paula Tănase (47 ani) este procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi vicepreşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România. A mai candidat la şefia DNA şi în 2012, dar a fost învinsă de Laura Codruţa Kovesi.

Primul procuror care şi-a depus oficial candidatura pentru şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), faza a II-a, este din Galaţi.

Procurorul Paula Tănase (47 ani), magistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-a înscris la selecţia pe care o face Ministerul Justiţiei pentru ocuparea funcţiei de procuror şef al DNA.

Procurorul gălăţean nu are în portofoliu dosare penale răsunătoare, însă s-a remarcat în câteva apariţii TV în care a criticat făţiş  modul în care DNA instrumentează dosare, declarându-se chiar o victimă a „sistemului ticăloşit” din instituţia amintită.

Paula Tănase este şi vicepreşedinte al Asociaţiei Magistraţilor din România, calitatea în care a fost una dintre vocile care au susţinut că este necesară răspundere penală pentru magistraţi, lăudând iniţiativa lui Tudorel Toader.

„Încep prin a saluta iniţiativa Ministrului de Justiţie de a introduce obligativitatea statului de a se întoarce cu acţiune în regres împotriva magistratului care cu rea-credinţă sau din gravă neglijentă a cauzat eroarea judiciară, în vederea recuperării despăgubirilor acordate. Am însă unele dubii legate de termenul de un an, care în unele situaţii poate să fie insuficient. În mod firesc, răspunderea revine procurorului de caz, în egală măsură şefului ierarhic care a avizat soluţia dar şi celui de şedinţă, prin concluziile puse. Reputarea de către magistrat a două condamnări CEDO sau erori judiciare ar trebui să conducă la excluderea sa din sistem”, spunea magistratul, în 2017, pentru luju.ro.

Candidaturile pentru şefia DNA se mai pot depune până pe 24 august, dată după care ministrul Justiţiei va demara audierile candidaţilor. Pe 6 septembrie, ministrul Justiţiei este aşteptat să anunţe rezultatele noii runde de selecţie. În prima fază, niciunul dintre cei patru procurori candidaţi nu a răspuns exigenţelor. 

Despre procuroarea Tănase

Paula Tănase are 47 de ani şi a mai candidat pentru funcţia de procuror-şef al DNA şi în 2012, dar a pierdut în faţa Codruţei Kovesi.

A terminat Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi în anul 1996. Imediat după absolvire a susţinut şi promovat prima, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, examenul de admitere în Ministerul Public, pe regiunea Moldova.

Din 1998, după doi ani de stagiatură şi susţinerea examenul de definitivat, Paula Tănase a activat ca procuror de urmărire penală şi criminalistică la Parchetul de pe lângă Judecătorie.

Din 2002, magistratul s-a ocupat, până în 2005, de anchetarea accidentelor mortale de muncă produse pe raza judeţului Galaţi şi de efectuarea activităţii de urmărire penală la parchet.

Pentru activitatea şi rezultatele sale, Paula Tănase a fost răsplătită, în 2004, cu Meritul judiciar.

Din 2009, magistratul a început să se ocupe de dosarele de corupţie ajunse la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, fiind ulterior promovată la Parchetul Curţii de Apel.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi