Procesul medicilor şpăgari de la Casa de Pensii Brăila, amânat de o eroare a Curţii de Apel Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii Ana Boală şi Rodica Ţone au cerut să fie cercetate în libertate. Foto: Adevărul

Amânare în procesul celor trei medici ai Casei de Pensii Brăila care au luat mită de la numeroase persoane pensionate ilegal pe caz de boală. Contestaţia formulată de cadrele medicale, prin care cereau să fie judecate în libertate nu a putut fi soluţionată din cauza lipsei de procedură.

Cum oamenii legii nu au primit notificare de la Curtea de Apel Galaţi, una dintre doctoriţe nu a fost adusă de poliţiştii brăileni la instanţă. Drept urmare, procesul a fost amânat pentru aproximativ 24 de ore.

Cele trei doctoriţe care au luat mită pentru a pensiona pe caz de boală ilegal brăileni fără probleme medicale au fost marţi aşteptate la Curtea de Apel Galaţi. Şi asta deoarece Ana Boală şi Rodica Ţone au cerut să fie cercetate în libertate.

Aceeaşi contestaţie a fost formulată şi de Cristinel Andreicuţ, aflată în arest la dimiciliu. Aceasta nu a mai ajuns însă în faţa instanţei deoarece poliţiştii brăileni nu au fost anunţaţi.

„Organul de poliţie însărcinat cu supravegherea nu a primit o adresă pentru a o prezenta în faţa instanţei”, a declarat Vasile Micu, avocatul dr. Cristinel Andreicuţ.

Procesul va fi reluat miercuri dimineaţă. Între timp, atât Poliţia Brăila cât şi Curtea de Apel Galaţi au evitat să comenteze acest incident.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort