Proces penal ca în curtea şcolii: inculpaţii au primit voie să vorbească între ei, iar unul dintre aceştia poate pleca din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii de la Tribunalul Galaţi au ”îndulcit” măsurile preventive luate faţă de membrii unei grupări infracţionale la fiecare termen de judecată, cu toate aceştia sunt acuzaţi că au vândut peste 350.000 de pachete de ţigări la negru.

Procurorii DIICOT Galaţi susţin că grupul infracţional a dat dovadă de tupeu maxim, după ce  în 2014 trei dintre membrii reţelei de contrabadişti, Vasile Budescu, Ţânor Ţârache şi Auraş Ciprian Donciu, au hotărât să colecteze toate ţigările introduse ilegal în România prin punctul de trecere a frontierei Galaţi-rutier, urmărind practic să instituie un monopol pe achiziţionarea şi distribuirea en detail de ţigări pe piaţa locală.

"Acţionând în vederea maximizării profiturilor, membrii palierului de conducere a grupului infracţional au împărţit zonele de distribuţie şi valorificare a cantităţilor de ţigări de contrabandă, aceste zone fiind bine delimitate, în funcţie de zonele din Galaţi în care locuiau cei trei lideri”, a precizat DIICOT.

Prejudiciul estimat la 4 milioane de lei

Contrabandiştii au ajuns să cumpere toate ţigările de contrabandă existente pe piaţă, având spatele asigurat de functionari publici cu statut special, care le furnizau informaţii pentru a menţine „afacerea” profitabilă.

"A fost creată o reţea de colectori, care aveau rolul de a se deplasa în Piaţa Basarabiei, situată pe drumul care face legătura dintre Galaţi şi Giurgiuleşti, unde îi abordau pe cetăţenii moldoveni ce introduceau ţigări în România prin PTF Galaţi-rutier, de la care achiziţionau toate cantităţile de ţigări, la preţuri negociate", susţin procurorii DIICOT.

Gruparea de contrabandişti a fost destructurată în urma a 54 de percheziţii domiciliare efectuate de procurorii DIICOT şi poliţiştii de frontieră, fiind audiate cu acel prilej 65 de persoane.

Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 4.000 de pachete de ţigări, importante sume de bani şi telefoane mobile. Când au tras linie, anchetatorii au stabilit că reţeaua de contrabandişti a transportat şi comercializat peste 350.000 de pachete de ţigări de diferite mărci, fără timbre de accizare sau cu timbre de accizare emise de autorităţile moldovene, prejudiciul fiind estimat la aproape patru milioane de lei.

Măsuri asiguratorii pe bunurile contrabandiştilor

Au fost luate şi mai multe măsuri asiguratorii, fiind puse sub sechestru mai multe terenuri şi apartamente, autoturisme şi sume de bani descoperite la contrabandişti.

Tribunalul Galaţi a hotărât să îndulcească condiţiile impuse în cadrul controlului judiciar pentru trei dintre membrii grupării, care se ocupa cu contrabanda de ţigări, în sensul extinderii limitei teritoriale, pe care au voie să o depăşească, de la teritoriul municipiului Galaţi, la teritoriul României, fiind vorba de Nelea Delian, Georgel Cătălin Pământeanu, Gologan Raluca şi Florina Camelia Talabă.

Judecătorii hotârâseră anterior că nu se mai impune menţinerea arestului la domiciliu pentru alte zece persoane puse sub acuzare în acelaşi dosar, respectiv Vasile Budescu, Ioana Budescu, Ţinor Ţârache, Tudorel Şerban, Alexandru Beglet, Doru Dumitrescu, Marcel Marola, Gabriel Eustaţiu Nemţeanu, Neculai Donciu şi Ciprian Auraş Donciu, instanţa plasându-i sub control judiciar, pe care l-au menţinut pe 7 iunie. 

La termenul de judecată din 3 august a venit o surpriză şi mai mare. Inculpaţii sunt liberi să vorbească între ei, iar unul dintre aceştia a primit chiar acordul instanţei să părăsească ţara, sub promisiunea că nu va uita să se întoarcă. 

”Admite cererea formulată de inculpata Gologan Raluca şi modifică obligaţiile impuse pe timpul controlului judiciar acestei inculpate, în sensul că permite ca inculpata să ia legătura cu inculpaţii Budescu Vasile şi Budescu Ioana. Permite inculpatei Delian Nelea să părăsească teritoriul României, în perioada 08 august 2016 - 14 august 2016 pentru a se deplasa în Republica Moldova, localitatea Slobozia Mare, pentru a-şi vizita familia”, au decis judecătorii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online