Procedura declanşării falimentului la SC Apaterm rămâne suspendată până la începutul lunii aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul SC Electrocentrale SA a solicitat strămutarea procesului după ce iniţial recuzase completul de judecată de la Curtea de Apel pe motiv că doi dintre magistraţi pronunţaseră anterior decizia de suspendare.

În noiembrie anul trecut, Tribunalul Galaţi a respins planul de reorganizare al Apaterm SA şi a decis declanşarea procedurii de faliment a societăţii, dar, la data de 7 decembrie, Curtea de Apel a admis cererea de suspendare formulată de conducerea firmei de termoficare.

Ulterior, până la termenul stabilit pentru judecarea pe fond a recursului împotriva sentinţei Tribunalului, respectiv 1 fenruarie 2012, Apaterm a continuat să-şi desfăşoare activitatea în condiţii normale.

Şi o va face mai departe pentru că, nici la acest termen de judecată, Curtea de Apel Galaţi nu a clarificat situaţia societăţii locale de termoficare.

Dacă la termenul trecut, reprezentantul în instanţă al SC Electrocentrale SA (furnizorul de agent termic primar şi cel mai important creditor al Apaterm), a recuzat completul de judecată pe motiv că ar fi acelaşi care a suspendat procedura falimentului, de astă dată a solicitat strămutarea procesului.

„Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor decide care instanţă va judeca, cererea SC Electrocentrale, la începutul lunii viitoare, mai exact la data de 5 aprilie. Între timp, furnizăm agent termic către SC Apaterm.Mai ales în această perioadă cu condiţii meteo extreme este importantă asigurarea continuităţii încălzirii apartamentelor gălăţenilor "

Aşadar, deocamdată, Apaterm va continua să încălzească cele 80.000 de apartamente racordate la reţeaua de termoficare.

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG