Prins la volan cu permisul suspendat şi numerele provizorii expirate. Vezi ce pedeapsă riscă un tânăr de 22 de ani.

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şi poliţiştii de frontieră au atribuţii de control al traficului rutier

Gălăţeanului, care nu s-a gândit nicio clipă că ar putea fi oprit de poliţişti, şi încă de cei de la Frontieră, i s-a întocmit dosar penal pentru ambele infracţiuni considerate după lege ca fiind grave.

Un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti a oprit, în trafic, pentru un control de rutină, un autoturism Renault Megane cu număr de înmatriculare provizoriu, care circula pe raza comunei Măstăcani.

Poliţiştii au constatat că autorizaţia provizorie era expirată (şi deci şi numerele respective), şi că şoferul, Florin C., în vârstă de 22 de ani, conducea deşi avea permisul suspendat pentru o perioadă de 30 de zile.

Tânărul a încercat să-i înduplece pe poliţişti spunându-le că făcea doar un drum scurt de strictă necesitate, dar în zadar, pentru că aceştia i-au întocmit dosar penal pentru două infracţiuni grave: „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana careia acest drept i-a fost suspendat" şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat".

Conform Codului Rutier, prima infracţiune se sancţionează cu închisoare de la şase luni la 3 ani, iar cea de-a doua cu închisoare de la unu, la trei ani.

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG