Prins de jandarmi cu briceagul în buzunar, un bărbat din Târgu Bujor s-a ales cu dosar penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii i-au întocmit bărbatului dosar penal. Foto: Adevărul

Acesta le-a trezit bănuieli oamenilor legii în momentul în care a încercat să se ascundă de ei. Imediat, omul a fost imobilizat şi la percheziţii s-a găsit asupra sa o armă albă.

În timp ce-şi făceau rondul de seară, o patrulă de jandarmi a observat o persoană de sex bărbătesc care încerca să evite contactul cu oamenii legii. Trezind suspiciuni cu privire la atitudinea bărbatului, jandarmii l-au interceptat identificându-l în persoana numitului C. Gheorghe de 45 ani, din comuna Vârlezi. Oamenii legii au găsit asupra bărbatului un briceag, despre care proprietarul a declarat că-l purta pentru autoapărare.

„Persoanei în cauză, i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii unei fapte susceptibile de a fi  infracţiune de port ilegal de arme albe”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG