Primul ordin de protecţie emis de poliţişti în judeţul Galaţi. Un tânăr a fost evacuat din locuinţă după ce şi-a bătut tatăl

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 35 de ani a fost obligat să părăsească casa unde locuia cu tatăl său, având interdicţie să se apropie la o distanţă mai mică de 300 de metri faţă de acesta, după ce şi-a lovit părintele. Victima a suferit mai multe traumatisme şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pe 6 ianuarie, poliţiştii postului de Poliţie din localitatea gălăţeană Cavadineşti au fost sesizaţi printr-un apel de urgenţă la 112 cu privire la producerea unui incident în care au fost implicaţi doi bărbaţi din oraşul Bereşti, tată şi fiu.

”Din primele verificări efectuate de poliţişti a rezultat că, pe fondul unui conflict izbucnit spontan, un bărbat de 35 ani şi-a lovit tatăl, în vârstă de 60 ani, victima primind îngrijiri medicale de la un echipaj al ambulanţei, dar refuzând transportarea la spital”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru violenţă în familie şi, totodată, au emis un ordin de protecţie provizoriu, primul din judeţul Galaţi de la intrarea în vigoare a legii 174/2018, care prevede că agresorul este obligat să părăsească temporar locuinţa comună şi trebuie să păstreze o distanţă de minim 300  de metri faţă de victimă. Ordinul de protecţie provizoriu va fi înaintat instanţei de judecată pentru confirmare, însă acesta îşi produce efectele de la emiterea lui de către poliţişti.

Dacă va încălca ordinul emis de oamenii legii, tânărul de 35 de ani riscă să ajungă la închisoare. Poliţiştii pot emite ordine de protecţie provizorii atunci când apreciază că viaţa sau integritatea fizică a unei persoane sunt puse în pericol de acţiunile unui membru al familiei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete