Primarul din Tulcea a intrat în programul „Puşcărie în sufragerie“. Constantin Hogea a fost plasat în arest la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Momentul ducerii la instanţă a lui Hogea. foto: Oana Cernat

Constantin Hogea, edilul tulcean, este acuzat de procurorii DNA de fapte de corupţie, respectiv că a luat mită de la o serie de oameni de afaceri pentru a-i favoriza.

Judecătorii Tribunalui Galaţi au decis, miercuri, 22 iulie 2015, să nu mai prelungească mandatul de arestare preventivă a lui Constantin Hogea, primarul municipiului Tulcea.

Vă reamintim faptul că edilul este cercetat penal pentru mai multe fapte de corupţie, fiind reţinut de procurorii DNA pe 29 mai, după care a primit din partea judecătorilor două mandate succesive de arestare preventivă.

Hogea va mai rămâne în arest preventiv încă cinci zile, respectiv până pe 28 iulie, când îi expiră mandatul în curs, după care va fi dus acasă unde va rămâne în arest domiciliar până cel puţin în data de 28 august 2015.

Măsura dispusă de Tribunalul Galaţi poate fi atacată la Curtea de Apel, 

Ce-i impută procurorii lui Hogea

Anchetatorii susţin că, în 26 octombrie 2007, Constantin Hogea, Valer Constantin Pop şi Maria Brudiu au semnat şi eliberat pentru firma administrată de Cornel Constantin Georgescu o autorizaţie de construire a unui bloc de locuinţe situat în imediata apropiere a unor obiective cu regim special, fără a fi obţinute avizele prealabile de la Ministerul Justiţiei şi Ministerul Apării Naţionale, conform legislaţiei în vigoare.

"Această acţiune a avut ca urmare obţinerea de către firma respectivă a dreptului de a construi un bloc de locuinţe cu încălcarea condiţiilor legale, dar şi un profit viitor prin vânzarea apartamentelor construite", au scris procurorii în ordonanţele de reţinere.

În urma înţelegerii cu Cornel Georgescu privind autorizaţia de construire, dar şi pentru a proteja intereselor financiare ale acestuia, a cărui societate avea încheiate mai multe contracte de prestări servicii şi execuţie lucrări cu Primăria Tulcea, la finalizarea lucrărilor, respectiv în 21 ianuarie 2009, primarul Constantin Hogea ar fi primit mită un apartament cu trei camere situat în acel imobil, ocupat în prezent de fiica edilului.

"Pentru a disimula primirea apartamentului respectiv şi pentru a crea aparenţa că respectivul imobil intră în mod legal în proprietatea inculpatului Hogea Constantin, la aceeaşi dată, fiica şi soţia sa, au încheiat cu omul de afaceri un contract de vânzare cumpărare, în care au atestat în mod mincinos faptul că contravaloarea locuinţei fusese achitată anterior", au mai scris procurorii în documentele citate.

Este acuzat şi de incompatibilitate

Primarul municipiului Tulcea mai este acuzat şi că, începând din ianuarie 2015, ar fi desfăşurat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, "în sensul că, uzând de funcţia pe care o deţinea, s-a comportat ca administrator de fapt al unei societăţi comerciale" care aparţine soţiei sale.

"Concret, în scopul obţinerii pentru sine a unor foloase materiale necuvenite reprezentând sume de bani provenite din închirierea unor spaţii pentru clipuri publicitare, inculpatul Hogea Constantin s-a interesat despre situaţia juridică a unui imobil din municipiul Tulcea pe care se află amplasat un panou publicitar electronic, preţul practicat pe piaţă pentru prestarea unor asemenea servicii, obţinerea unor modele de contracte de închiriere spaţiu publicitar, depunerea de diligenţe pentru realizarea spoturilor publicitare, asigurarea asistenţei tehnice de specialitate pentru punerea în funcţiune a panoului şi asigurarea întreţinerii funcţionării acestuia", au precizat procurorii.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor