Primăria municipiului Galaţi dublează numărul porţiilor de mâncare pe care le oferă zilnic prin Cantina de Ajutor Social

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În momentul de faţă, Primăria Galaţi asigură hrană pentru aproximativ 750 de persoane nevoiaşe pe zi şi este pregătită să sporească numărul asistaţilor care primesc hrană până la 1.500.

”Avem această disponibilitate bugetară şi ar fi păcat să avem oameni în Galaţi care nu au ce mânca. Noi avem deja în jur de 750 de asistaţi care mănâncă zilnic la cantină, dar mai putem hrăni încă pe atât. De aceea, îi invit pe toţi cei aflaţi în nevoie şi care îndeplinesc condiţiile impuse de legea asistenţei sociale să meargă la cantina Primăriei şi să mănânce”, a declarat primarul Marius Stan.

Totodată, Primăria municipiului Galaţi caută spaţii de unde să poată să distribuie hrana pentru asistaţi în cartiere. Sunt avute în vedere, în special, cartierele periferice, aflate la mare distanţă de Cantina de Ajutor Social de pe strada Dogăriei nr. 26A.

„Căutăm spaţii adecvate în cartiere cum ar fi Dunărea şi Aeroport, în care să putem distribui hrana zilnică persoanelor nevoiaşe din zonele respective, astfel încât să nu mai fie nevoite să se deplaseze până la cantină. Poate, de multe ori, nu au bani cu ce să ajungă la cantină şi pierd masa, aşa încât, prin înfiinţarea acestor puncte de distribuţie în cartiere va fi mai lesne pentru cei aflaţi în nevoie să primească mâncarea de la cantină”, a mai spus primarul Marius Stan.

Serviciile Cantinei de Ajutor Social de pe lângă Primăria municipiului Galaţi constau în două mese pe zi, prânz şi cină. Persoanele interesate pot primi informaţii suplimentare fie la sediul Cantinei de Ajutor Social din strada Dogăriei nr. 26A.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie