Preoţii şi credincioşii din Galaţi s-au rugat pentru victimele atentatelor teroriste de la Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul a avut loc în timpul slujbei de Buna Vestire, oficiată într-o biserică ridicată în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. La sfârşitul slujbei religioase, peste 400 de persoane au primit pachete cu alimente din partea bisericii ortodoxe. Daruri au primit şi proapetele mămici din maternitatea „Buna Vestire”.

Ca în fiecare an, sărbătoarea Bunei Vestiri adună în jurul parohiei gălăţene care-şi sărbătoreşte hramul o mare mulţime de credincioşi din municipiul de la malul Dunării.

Anul acesta, manifestările pastoral-liturgice şi misionare au debutat, firesc, în seara zilei de 24 martie, prin oficierea Vecerniei cu Litie şi a Acatistului Bunei Vestiri de către un sobor de preoţi gălăţeni, în mijlocul cărora s-a aflat Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Alături de soborul slujitor, la slujbă au luat parte şi membrii organismelor parohiale, profesori, dar şi numeroşi credincioşi. La final, a fost săvârşită o slujbă de pomenire atât pentru ctitorii şi preoţii înainte-slujitori la acest Sfânt Altar, cât şi pentru victimele atentatului terorist de la Bruxelles. Cei prezenţi au primit litie şi iconiţe cu Buna Vestire.

În ziua hramului, după săvârşirea Sfintei Liturghii, prin grija membrilor Consiliului şi Comitetului parohial şi a pc. pr. paroh Cătălin Titi Oprea, au fost distribuite peste 400 de pachete cu alimente persoanelor aflate în dificultăţi materiale aflate în evidenţele speciale ale parohiei dar şi credincioşilor prezenţi la Sfânta Liturghie.

Liturghia a fost prelungită  în slujire filantropică la Maternitatea „Buna Vestire“ din municipiul Galaţi, îndreptată asupra femeii şi mamei creştine, ca semn de dragoste şi apreciere pentru jertfa pe care aceasta o aduce pe altarul familiei şi al Bisericii.

În cadrul acestei activităţi, pc. pr. Eugen Buruiană, protopop de Galaţi şi pc. pr. Octavian Buruiană, au săvârşit o slujbă de mulţumire în capela Maternităţii „Buna Vestire“, în prezenţa cadrelor medicale şi a ostenitorilor acestei unităţi spitaliceşti.

La final, preoţii slujitori au vizitat mamele aflate în saloanele maternităţii, oferindu-le daruri de alimente, iconiţe, precum şi articole pentru nou-născuţi.

Despre Biserica Buna Vestire

Biserica „Buna Vestire“ situată pe Strada Română din municipiul Galaţi, a fost construită între anii 1857-1859, în timpul domniei lui Alexandru-Ioan Cuza.

Odinioară, în vremea când acest sfânt locaş se ridica de comunitatea creştinilor de aici, această parte a oraşului era plină de grădini, mărturie grăitoare în acest sens fiind strada Mihai Eminescu (fostă „Grădinarilor“, potrivit actului de înfiinţare a bisericii). 

Sinodicul Bisericii consemnează că ridicarea acesteia s-a făcut pe la 1857, terenul fiind donaţia unui creştin pe nume Fotie, care a oferit şi cea mai însemnată contribuţie financiară pentru construcţie.

Începând cu anul 2009 s-a început renovarea sfântului lăcaş, însă cu multe dificultăţi tehnice, deoarece, neavând nici un schelet metalic care să susţină zidirea, a fost necesară adăugarea acestuia la exterior şi  întărirea temeliei cu încă trei centuri de rezistenţă.

În prezent, în interiorul bisericii se execută ample lucrări de restaurare a picturii.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort