Preot reţinut de procurori după ce a ucis un om cu maşina şi a fugit de la locul accidentului. Avea alcoolemie 1,34 la mie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul

Accidentul a avut loc duminică seară, pe raza comunei Schela. Preotul vinovat de producerea accidentului slujeşte la biserica din satul Negrea, se numeşte Dănuţ Hohotă şi are 44 de ani.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Galaţi, Crina Dragu, a declarat, luni, că un accident mortal a avut loc duminică seară pe raza comunei Schela.

„Un bărbat, de 49 de ani, din Schela, în timp ce se deplasa pe partea dreaptă a drumului DJ 251 K, a fost accidentat mortal de un autoturism. Conducătorul auto a părăsit locul accidentului, dar poliţiştii l-au identificat, fiind vorba despre un bărbat de 44, din comuna Schela. Testat cu aparatul Dragger s-a stabilit că acesta avea o alcoolemie de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat", a declarat Crina Dragu.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, bărbatul care a provocat accidentul este Dănuţ Hohotă, preot în comuna Schela, el fiind reţinut pentru 24 de ore.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, conducere sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort