Prădătorul sexual care şi-a pus în scenă fanteziile bolnave cu mai mulţi copii ademeniţi în locurile de joacă. Unul dintre micuţi a fost forţat să-l privească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul de 43 de ani urmărea locurile de joacă sau copiii care mergeau spre şcoală şi, profitând de inocenţa micuţilor, îi ademenea în locuri izolate, unde îi obliga să îl atingă sau să se dezbrace ca să îi poată privi.

Judecătoria Galaţi a stabilit, pe 23 iulie, legalitatea administrării probelor şi a sesizării instanţei cu rechizitoriul în cazul lui Marian Păvălaşcu, un bărbat de 43 de ani ale cărui fapte au şocat comunitatea din Galaţi.  

Au existat mai multe variante legate de modul în care va decurge judecata în cazul acestuia, pornind de la o procedură simplificată de judecată şi până la încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, ţinând cont că Marian Păvălaşcu a recunoscut toate acuzaţiile care i se aduc, însă în final s-a mers pe procedura de judecată obişnuită, ţinând cont de impactul emoţional al faptelor comise şi de gravitatea acestora. 

Individul va fi judecat pentru agresiune sexuală în formă continuată şi corupere sexuală a minorilor după ce anchetatorii au stabilit că urmărea locurile de joacă sau copiii care mergeau spre şcoală şi, profitând de inocenţa şi de buna credinţă a micuţilor, îi ademenea în locuri izolate, unde îi obliga să îl atingă sau să se dezbrace ca să îi poată privi.  

Seria agresiunilor sexuale ale individului, care între timp a fost arestat preventiv, a început anul trecut, pe 30 septembrie, când a convins un copil de 7 ani să îl urmeze în scara unui bloc pentru ”a-i arăta un pisic”. Ulterior, l-a ademenit pe micuţ în scara unui bloc, unde l-a forţat să îi atingă organul sexual. 

”Inculpatul s-a apropiat de acesta şi, profitând de inocenţa şi buna sa credinţă, dar şi de lipsa din zonă a oricărei alte persoane, l-a convins să-l urmeze în scara unui bloc aflat în imediata apropiere a locului de joacă sub pretextul de «a-i arăta un pisic». Astfel, inculpatul a ademenit-o pe victima sa în scara bl. 10 D, situat pe str. Energiei nr. 9, unde, profitând de imposibilitatea minorei de a-şi exprima voinţa, a determinat-o pe aceasta să-i atingă organul sexual”, se arată în rechizitoriu.

Forţată să îi atingă organul sexual

O lună mai târziu, Marian Păvălaşcu a repetat scenariul, de această dată cu un copil de 5 ani şi unul de 7 ani. Micuţul de 5 ani a fost forţat să îi atingă organul sexual, iar copilul de 7 ani a fost nevoit să asiste la scena de groază.

”Folosind acelaşi mod de operare, prin abordarea şi propunerea persoanelor vătămate să-l însoţească într-un loc mai puţin accesibil publicului pentru «a mângâia un pisic», profitând de credulitatea şi buna voinţă a victimelor sale, inculpatul le-a convins să-l însoţească la intrarea unei scări aferente bl. Y9, unde profitând de imposibilitatea minorei O.M.L. de a-şi exprima voinţa, a determinat-o pe aceasta să-i atingă cu mâna organul sexual, de faţă fiind şi minora D.K.Y.”, detaliază procurorul de caz un alt episod înfiorător în care au fost implicaţi copii.

Pe 25 martie 2019, s-a consumat ultima punere în scenă a fanteziilor sexuale bolnave ale individului, acesta convingând o copilă de 10 ani să îl urmeze într-o zonă izolată din Galaţi, unde a forţat-o să se dezbrace  ca să o poată privi. 

”Inculpatul Păvălaşcu Marian a convins-o pe minora G.A. să-l urmeze în direcţia cimitirului <<Eternitatea>> din municipiul Galaţi, unde profitând de faptul că în zonă nu se aflau alte persoane şi pe fondul stării de temere provocate persoanei vătămate prin discuţiile indecente pe care le-a purtat cu aceasta pe drum, inculpatul profitând de imposibilitatea minorei de a-şi exprima voinţa, a determinat-o să se dezbrace de haine şi lenjeria intimă şi să îi permită să o privească”, se menţionează în actul de inculpare.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei