Povestea primarului care şi-a pus nume de neamţ pentru a câştiga alegerile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ţuchel a schimbat şi numele fiicelor sale: Helen şi Ioana au devenit Helena şi Johanna FOTO Adevărul

Cu doi ani înaintea alegerilor locale din 2012, primarul din Tecuci, Daniel Ţuchel, şi-a pus şi un al doilea prenume, Gerhardt, aşa încât să fie perceput drept un neamţ meticulos.

Daniel Ţuchel (41 de ani) era primar în localitatea gălăţeană Ţepu, în anul 2010, atunci când a solicitat Serviciului de Evidenţă a Populaţiei adăugarea prenumelui Gerhardt. Solicitarea a fost publicată şi în Monitorul Oficial numărul 129, din 21 aprilie 2010: „Ţuchel Daniel, cu domiciliul în satul Ţepu, comuna Ţepu, judeţul Galaţi, născut la data de 27 septembrie 1972 în comuna Ţepu, judeţul Galaţi, fiul lui Ţuchel Gheorghe şi Ţuchel Aurica, solicită schimbarea prenumelui său din Daniel în acela de Gerhardt-Daniel, spre a se numi Ţuchel Gerhardt-Daniel“.

Strămoşi germani

Câteva luni mai târziu, primarul Daniel Ţuchel şi soţia acestuia, pe vremea aceea salariată a Primăriei din Ţepu, au trimis la Monitorul Oficial o nouă solicitare de schimbare a prenumelui, de data aceasta pentru cele două fiice. Prima solicitare se referă la Helen-Denisa, născută în martie 2000, pentru care părinţii cer să i se schimbe prenumele în Helene-Denisa, iar cea de-a doua o vizează pe Bianca-Ioana, căreia părinţii vor să-i schimbe prenumele în Johanna-Bianca.

Cele două cereri se regăsesc în Monitorul Oficial numărul 313, din 15 septembrie 2010. În aceeaşi perioadă, primarul din Ţepu a început să povestească oamenilor că ar fi descoperit că se trage dintr-o familie germanică, dar de provenienţă din Polonia, care s-a stabilit pe aceste meleaguri acum aproape 200 de ani.

Doi ani mai târziu, la alegerile locale din anul 2012, Daniel-Gerhardt Ţuchel şi-a lansat candidatura pentru primăria Tecuciului, oraş aflat la o distanţă de doar 19 kilometri de Ţepu. S-a luptat atunci cu vechiul primar, Eduard Finkelstain, iar oamenii au perceput disputa ca între un om cu origini nemţeşti şi unul cu origini evreieşti.

Ţuchel a explicat atunci alegătorilor că a comandat efectuarea unui studiu legat de descendenţii lui şi că a aflat că se trage dintr-o familie germanică, membrii acestei familii fiind ctitori ai bisericii din Ţepu.

A câştigat detaşat

Lansat în cursa pentru Primăria Tecuciului din partea PNL-ului, Daniel-Gerhardt Ţuchel n-a avut nicio problemă să-l învingă pe Finkelstain: a câştigat la o diferenţă de 30 de procente şi a fost votat de peste 11.000 de tecuceni. După aproape un an de mandat, au apărut nemulţumirile în rândul alegătorilor şi mai mulţi oameni au început să strângă semnături pentru organizarea unui referendum.

Acela a fost momentul în care s-a vehiculat pentru prima dată şi teoria conform căreia primarul şi-a mai adăugat un prenume, pentru a-şi creşte credibilitatea în timpul alegerilor. Între timp, consilierul local PP-DD Samir Oancă, cel care a iniţiat strângerea semnăturilor, a părăsit Consiliul Local după ce i s-a retras sprijinul politic.

Contactat telefonic, primarul Daniel-Gerhardt Ţuchel a negat categoric că şi-ar fi schimbat numele pentru a-şi înşela electoratul. „Este un atac murdar din partea unui fost aliat de-al meu din campania electorală. N-am ce să răspund. Dacă electoratul mi-o va cere, îi voi dovedi că nu l-am înşelat“, a declarat edilul din Tecuci. 

Familie de primari

ll Locul de primar rămas vacant la Ţepu a fost ocupat de soţia lui Gerhardt Ţuchel, Narcisa Helena. În cazul ei nu a mai fost nevoie de schimbarea numelui, pentru că localnicii îl îndrăgeau pe fostul primar şi i-au acordat încredere totală atunci le-a cerut să voteze pentru continuitatea familiei Ţuchel la Primăria Ţepu.



Narcisa Helena Ţuchel Gerhardt, alături de soţul ei, Daniel FOTO Adevărul

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul