Poţi face închisoare şi pentru consum de droguri. Patru tineri au fost încarceraţi în Penitenciarul Galaţi în vederea executării pedepselor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Cei patru, cu vârste cuprinse între 31 şi 34 de ani, au fost condamnaţi de Tribunalul Galaţi la pedepse privative de libertate pentru consum de droguri de mare risc.

Luni, 3 februarie, poliţiştii Biroului Urmăriri din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Galaţi au depistat 4 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 31 şi 34 de ani, toţi din municipiul Galaţi, pe numele cărora existau mandate de executare a pedepsei privative de libertate, emise de Tribunalul Galaţi, din data de 30 ianuarie 2020.

”Cei patru, condamnaţi la închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de consum de droguri de mare risc, au fost conduşi la Penitenciarul Galaţi în vederea executării pedepse”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend