PORTRET/Marius Presură calcă pe urmelele lui David Copperfield

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Presură

La doar 16 ani, tânărul magician reuşeşte să realizeze tot felul de trucuri, care te lasă mut de uimire. Primul „truc” pe care l-a realizat a fost cu un pachet de cărţi. „Atunci mi-am dat seama că aş putea face magie iar acum pos spune că sunt dependent de această artă”, povesteşte Marius.

Zilnic se antreneză în jur de patru, cinci ore. „Nu este uşor să practici magia. Trebuie să munceşti foarte mult, în faţa oglinzii. Este locul în care îmi petrec cea mai mare parte a timpului liber, repetând acelaşi număr de zeci de ori. Nu-mi pare rău, pentru că iubesc ceea ce fac. Mi-am dat seama că magia este peste tot, dacă ştii să o creezi”, a încheiat gălăţeanul.

Trucul care l-a fascinat cel mai mult este levitaţia (plutirea în aer a corpului), şi speră să poată realiza cândva un asemene număr de iluzionism: „Toate numerele sunt cam la fel din punctul de vedere al artistului, dar spectatorii nu văd la fel. Un magician poate face lucruri neobişnuite care par de domeniul supranaturalului deşi în fond la baza lor stau trucuri foarte bine organizate din punct de vedere logic.Noi magicienii nu suntem vrăjitori care merg pe mătură”,  afirmă Marius.

Tânărul gălăţean recunoaşte că, pentru a face „magie”, este nevoie de pasiune si talent, dar şi de multă muncă. „Talentul este pe primul loc, dar munca îl dezvoltă şi face posibilă trecerea la un nivel superior. Magia este o artă, iar misiunea unui magician este să facă lumea mai fericită”, susţine Marius.

Întrebări şi Răspunsuri:

Se pot câştiga bani din magie ?

„Da, se pot câştiga, la petreceri sau în cluburi. Dacă ştii să creezi clipe de magie şi să-i distrezi pe cei care te cheamă, poţi obţine bani frumoşi. Pentru a ajunge la o anumită performanţă, trebuie să ai multă răbadare şi să exersezi câteva ore pe zi”.

Părinţii te susţin?

„Da. Părinţii şi prienii chiar mă sprijină. Nu au încotro deoarece sunt o fire încăpăţânată şi fac ceea ce îmi place. La şcoală nu fac magie deoarece vreau să fiu un elev normal, la fel ca toţi ceilalţi. Totuşi, mi-am dat seama că magia este peste tot dacă ştii să o vezi. Cu ajutorul ei, putem schimba multe în jurul nostru".


Ce-i place: Îmi place să desenez, să fac lumea să creadă în mine şi să ascult muzică. Îmi place să le arăt diverse trucuri prietenilor şi să-i surprind pe oamenii din jurul meu. Ca iluzionist, îmi place David Copperfield, iar ca magician Cyril Takayama.

Ce nu-i place: Nu-mi place când cineva nu mă ascultă, nu-mi place muzica de proastă calitate. Nu-mi place să nu fiu tratat la fel ca şi ceilalţi colegi ai mei. De asemenea, nu-mi place mâncarea prea multa şi nesănătoasă.

Profil

Născut: 14 septembrie, Galaţi 1994
Studii: Liceul Metalurgic
Ocupaţie: elev


Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani