PORTRET Urmaşul lui Picasso cântă rock

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oană Sabin Nicuşor, pictor şi cântăreţ

La doar 20 de ani, Sabin Nicuşor Oană pictează şi face grafică pe calculator, dar compune şi melodii pentru formaţia în care cântă la chitară.

Profil

Născut: 10 februarie 1989-Brăila

Studii: student la Facultatea de Ştiinţa Calculatoarelor din Galaţi

Stare civilă: necăsătorit

Sabin şi-a descoperit pasiunea pentru muzică la o vârstă precoce (12 ani). Prietenii fratelui său au adus o chitară şi, de atunci, nu a mai lăsat-o din mână.

Peste trei luni, părinţii îi făceau cadou prima chitară, cu care a repetat ani de zile. A trecut repede de la zdrăngăneli, la acorduri muzicale şi apoi la compus melodii.

În clasa a X-a îşi făcea prima trupă, cu un grup de prieteni. „Repetam într-o garsonieră pe două boxe de calculator", ne spune amuzat Sabin. Şi-a început cariera muzicală cântând havy metal pentru ca acum să se profileze pe rock, în stilul anilor 80".

Nu este singurul talent al tânărului, care desenează şi pictează foarte bine. Şansa lui se numeşte în prezent „789 Art". Nu este un număr mistic, ci formaţia din care face parte. Originar din Brăila, a avut şansa ca, imediat după ce s-a mutat în căminele studenţeşti din Galaţi, să-i cunoască pe membrii formaţiei.

Bacalaureat cu peripeţii

A făcut şi multe năzbâtii, pe care le regretă acum, iar cea care le depăşeşte pe toate s-a produs la sfârşitul liceului.

Sabin era foarte sigur pe cunoştinţele lui la matematică, aşa că şi-a zis că nu ar strica să bea un pahar cu prietenii. A urmat al doilea pahar şi apoi încă zece, vorba cântecului, iar rezultatul a fost că tânărul a ajuns sub masă de beat ce era.

A doua zi, s-a prezentat la examen şi a adormit pe bancă în aşteptarea subiectelor. A picat examenul, evident, dar l-a luat în toamnă, în a doua sesiune, cu o notă foarte mare.

Păţania rămâne, iar tânărul muzician regretă cele întâmplate, mai ales că părinţii săi au fost foarte supăraţi.

Muzică şi calculatoare

Sabin participă, în fiecare lună, la concursuri de improvizaţii muzicale, organizate la Brăila.

Totul ţine de inspiraţia de moment. Acolo se vede cine are talent şi cine nu", explică Sabin. A mers la toate seratele folk şi nu a durat mult până s-a făcut remarcat.

Asta nu îl împiedică să acorde atenţia cuvenită studiilor la Facultatea de Ştiinţa Calculatoarelor ale cărei cursuri le urmează. Deşi a fost mai mult decizia părinţilor de a urma acest profil, rocker-ul a găsit o cale pentru a îmbina informatica, cu alte două mari pasiuni: pictura şi grafica.

Pot aduce pictura pe sticlă. Sunt monitoare speciale, care îţi permit să faci grafică. Îmi va fi de folos şi mie, dar şi trupei din care fac parte întrucât ne vom face reclamă gratis", ne-a spus Sabin.

Pentru viitor, îşi doreşte două lucruri. Să aibă inspiraţie pentru a compune muzică bună, cu care formaţia 789 Art să se facă mai bine cunoscută decât este în prezent şi să termine facultatea, pentru liniştea părinţilor, pe care i-a chinuit destul până acum.

Întrebări şi răspunsuri

Ce îţi doreşti să realizezi în viitor?

Vreau să termin facultatea şi să avem succes cu trupa. De asemenea, intenţionez să-mi urmez pasiunea şi să fac grafică pe calculator. Mă interesează animaţia pe calculator şi proiecţia media care mă vor ajuta să scap trupa de nişte costuri suplimentare pentru promovarea imaginii.

Pe primul plan este muzica sau pictura ?

Îmi place pictura pentru că o văd ca pe o poezie vizuală. Îmi atinge latura sensibilă. Când compun muzică, cel mai mult contează starea mea sufletească, dar la fel de importante sunt şi repetiţiile. Îmi place un motto al lui Leonordo da Vinci, cu care mă identific în multe privinţe: „Cu cât cunoşti mai mult, cu atât iubeşti mai mult".

Ce îi place

Îmi plac oamenii sinceri, punctuali, care se ţin de treabă. Îmi place muzica bună, indiferent de stil. Îmi plac clipele petrecute cu prietenii, în special discuţiile cu ei. Îmi plac animalele în general.

Ce nu îi place

Nu îmi plac oamenii care te judecă la prima vedere, după prima impresie. Nu îmi place să stea părinţii cu gura pe mine. Aş vrea ca ei să mă vadă aşa cum sunt. Nu îmi plac oamenii talentaţi, care dau dovadă de lipsă de caracter.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie