Portret: Constance Vintilă - artist-decoratoarea care trăieşte original

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Artista ne arată o parte din colecţia ei, Foto: Bogdan Nistor

Iubeşte arta şi tot ce este frumos, dar este pasionată şi de vintage şi hand-made

Constance Vintilă fost atrasă de artă încă din adolescenţă. "Sunt cam 14-15 ani de când am început să mă exprim prin artă, să îmi exprim stările sufleteşti şi să îmi concretizez imaginaţia. Am reuşit să fac câteva expoziţii de vintage şi «hand-made» în ţară, organizez evenimente mondene, mă preocupă arta şi tot ce este frumos", îşi aminteşte artista.

Deşi a avut o grămadă de expoziţii, Constance Vintilă spune că nu a făcut până acum nici zece la sută din ce şi-a propus să realizeze în cursul existenţei sale. "Îmi place să las «urme» şi în viaţa profesională, să-mi duc la bun sfârşit toate proiectele, dar şi în viaţa personală, aş mai vrea copii, aş vrea să vizitez locuri la care doar visez deocamdată. Ah, şi ce-i mai important, aş vrea ca urmaşii mei să nu uite repede de mine", spune artista.

Chiar dacă se hrăneşte cu artă, Constance Vintilă consideră că cea mai importantă persoană din viaţa ei este Matei, fiul de şapte ani. "Este împlinirea sufletului meu, stimulentul de fiecare zi, el îmi dă puterea de a merge mai departe, de a înţelege lumea, de a fi tolerantă cu cei din jur, de a reuşi tot ce îmi propun", povesteşte emoţionată artista.

Marele Târg!

Artist-decoratoarea se pregăteşte, zilele acestea, pentru ultimul ei proiect, realizat în parteneriat cu scriitoarea Angela Baciu şi Casa de Cultură a Sindicatelor. În preajma sărbătorii de Moş Nicolae, în zilele de 3, 4 şi 5 decembrie, în "Scena Cafe", va fi inaugurat primul târg de "vintage" şi "hand-made" intitulat "Târgul de la amiază, până-n seară".

"Vizitatorii vor putea admira obiecte deco, bijuterii şi alte lucruri vintage, prezentate în expoziţii cu vânzare. Vor fi trei zile încărcate cu surprize pentru cei care iubesc şi admiră această artă. Este o noutate în zona noastră şi de aceea am hotărât să organizez târgul în mai multe ediţii", spune Constance Vintilă. De fapt, acest târg a fost prefaţat de o altă expoziţie, inaugurată în cadrul "Zilelor Bibliotecii V.A.Urechia".

"Mi l-am dorit într-un spaţiu underground, tip «Pub», unde cei interesaţi să poată vedea produsele atât ziua, în faţa unei ceşti de ceai, cât şi seara, în ambianţa unei muzici orientale. Împreună cu scriitoarea Angela Baciu, dorim să organizăm şi alte ediţii, dar şi spectacole inspirate de vintage, teatru, lectură publică, comedie şi multe altele, atât la Galaţi, cât şi la Brăila", spune artista. Visul ei cel mare este să organizeze şi un Târg de cadouri în preajma sărbătorii de Crăciun.

Profil

Data naşterii: 25.08.1970, com. Valea Mărului, jud. Galaţi,
Studii: Facultatea de Litere, Universitatea Dunărea de Jos Galaţi
Stare civilă: necăsătorită, un copil


Ce-i place?

Lucrurile originale şi bine făcute, oamenii minunaţi, buni, de calitate, esenţa lucrurilor. Îmi place să iubesc! Îmi place viaţa, cu bune şi cu rele, cu toate provocările ei. Nu mă împiedic de amănunte, îmi fixez obiectivul şi de cele mai multe ori reuşesc să îl ating.

Ce nu-i place?

Nu îmi place stresul la care suntem supuşi, nu îmi plac amănuntele fiindcă ne pierdem în ele, nu îmi plac lucrurile de proastă calitate, nu îmi plac oamenii neserioşi, minciuna, prefăcătoria.

Întrebări şi răspunsuri:

Sunteţi o persoană fericită?

Alaturi de fiul meu, familie, arta mea, prieteni...da, sunt fericită! Sper să-mi duc la bun sfârşit proiectele, să realizez şi restul de 90 la sută din ce mi-am propus şi atunci voi putea spune că sunt pe deplin fericită.

Cum vă veţi petrece sărbătorile iernii?

Am programul deja făcut! De sărbători, voi pleca împreună cu familia la Paris şi sper să avem o vacanţă liniştită şi romantică. Acolo mă simt foarte bine, mă încarc cu energie şi mă simt veşnic îndrăgostită.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani