Pictoriţa specializată pe conceperea de hărţi digitale, care a lucrat la un sistem de navigaţie pentru Toyota

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicoleta Mărgineanu Foto: arhiva personală

Nicoleta Mărgineanu a reuşit să-şi pună marile pasiuni în balanţă – şi-a expus tablourile şi sculpturile, a lucrat la un sistem de navigaţie pentru Toyota, iar în prezent este analist de date la o companie care creează hărţi digitale.

Nicoleta Mărgineanu (23 de ani) a fost pasionată încă din copilărie de fotografie şi pictură. A absolvit Colegiul Naţional de Arte „George Apostu“ din Bacău, specializarea Sculptură, şi a deprins mai multe tehnici de lucru, de la desen în cărbune, modelaj şi gravură, până la grafica pe calculator.

Cea mai dragă îi este pictura în acuarelă, iar talentul i-a fost confirmat la numeroase competiţii naţionale şi internaţionale la care a participat şi unde a fost răsplătită cu premii. „Liceul a fost o perioadă frumoasă care mi-a stimulat creativitatea şi mi-a dezvoltat ambiţia. Îmi place să combin în acuarelă figura umană cu elemente naturale“, mărturiseşte tânăra.

De la pictură la cartografie

Ca o continuare firească a pasiunii pentru artă, Nicoleta s-a înscris la Facultatea de Arte Decorative şi Design din Cluj-Napoca, însă după un an şi-a dorit o schimbare de peisaj, aşa că s-a orientat spre domeniul real. A ales să urmeze cursurile Facultăţii de Geografie, specializarea Cartografie, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. 

„În aceşti trei ani am învăţat cum se creează hărţi digitale cu ajutorul ArcGis, ArcMap, QGis, ArcGis Pro, cum poţi folosi datele pentru a crea hărţi de diferite feluri, de la hărţi turistice, hipsometrice, hărţi cu categoriile de folosinţă a terenului până la planuri cadastrale şi baze de date geografice. Pe lângă domeniul cartografiei, am învăţat cum se desfăşoară măsurătorile terestre, cum se lucrează cu o staţie totală, cu un GPS şi chiar cu un teodolit (n.r. – instrument folosit pentru măsurarea unghiurilor orizontale şi verticale). De asemenea, am învăţat cum să fac calcule matematice în cadrul unei măsurători şi cum se lucrează în softul Autocad, graţie numeroaselor seminarii şi lucrări practice de topografie, geodezie, topografie inginerească. Am descoperit şi partea birocratică prin cursurile de cadastru“, explică Nicoleta câteva dintre abilităţile pe care le-a deprins în timpul facultăţii.

A lucrat la un sistem de navigaţie pentru Toyota

Cartografia a introdus-o în tainele a două mari domenii: crearea hărţilor şi măsurătorile terestre. Nu a renunţat însă la pictură, iar în primul an de studenţie a avut prima expoziţie personală de pictură şi sculptură, organizată la Bacău, în cadrul unui eveniment ştiinţific coordonat de profesorul Bogdan Pătruţ. La expoziţie au participat personalităţi ale mediului academic din toate colţurile lumii, iar o parte dintre lucrările sale au fost cumpărate la licitaţie de către mai mulţi profesori din Turcia.

FOTO arhiva personală

Tot în timpul facultăţii a predat lecţii de GIS (Sistem Informaţional Geografic) elevilor de la Colegiul Naţional „Gheorghe Vrânceanu“ din Bacău. „GIS-ul este cadrul care permite culegerea, gestionarea şi analiza datelor. Având rădăcinile în ştiinţa geografiei, acest sistem integrează mai multe tipuri de date, analizează locaţii spaţiale şi organizează straturi de informaţii în vizualizări utilizând hărţi şi scene 3D. Având această capabilitate unică, GIS-ul dezvăluie o înţelegere mai profundă a datelor, cum ar fi modele, relaţii şi situaţii, ajutând utilizatorii să ia decizii mai inteligente.“

Un pas important în cariera sa de analist de date l-a făcut chiar din al doilea an de facultate, când s-a angajat la filiala din România a companiei americane Telenav. Aici a avut ocazia să lucreze la un sistem de navigaţie pentru Toyota: „A fost mediul optim să intru în sfera muncii. Aici am învăţat să lucrez cu datele Open Street Map, să analizez şi să corelez diverse date, să lucrez cu baze de date, să am o analiză critică, să lucrez cu oameni din diverse părţi ale lumii“.

Lucrarea de licenţă, ghid practic pentru autorităţile din Bacău

Nicoleta Mărgineanu lucrează în prezent la Grab, o companie asiatică de tehnologie care îşi propune dezvoltarea unei aplicaţii de navigaţie pentru consum propriu, bazată pe date din harta Open Street Map şi date procesate din diverse alte surse.

„Noi prelucrăm datele care sunt folosite de echipa de map analyst care editează în harta OSM, iar machine learning creează algoritmul pentru sistemul de navigaţie pe aplicaţie pe care compania îl foloseşte în scop propriu, pentru că are foarte multe domenii în care activează“, detaliază tânăra.

FOTO arhiva personală

Lucrarea sa de licenţă se poate dovedi extrem de utilă autorităţilor locale din Bacău. Intitulată „Metode de updatare şi vizualizarea a bazei de date OSM pe teritoriul municipiului Bacău“, aceasta oferă editarea hărţii Open Street Map la nivelul municipiului Bacău, corectarea erorilor existente în hartă şi crearea unor hărţi pentru ca aceste schimbări să poată fi vizualizate. Nicoleta şi-a realizat lucrarea de licenţă în diferite softuri, toate gratuite şi accesibile oricui doreşte.

În prezent, tânăra urmează un masterat în Geomatică la Facultatea de Geografie din Cluj-Napoca, care, spune ea, o poate ajuta în aprofundarea cunoştinţelor în domeniul Geoinformaticii, a bazelor de date digitale geospaţiale, dar şi în integrarea şi managementul lor în softuri de specialitate, precum şi la descoperirea de modele de analiză spaţială în diverse domenii de activitate.

„Nu este atât de complicat pe cât pare. Nu se mai fac hărţi pe hârtie, acum se realizează hărţi digitale, iar pentru ca acestea să fie întocmite e nevoie de o bază de date. Acestea sunt prelucrate şi se creează harta în diferite softuri. Asta fac eu, pe scurt“, explică Nicoleta Mărgineanu.

Vă mai recomandăm să citiţi şi: 

FOTO Pictoriţa care îşi trimite elevii la Olimpiada Naţională: „La Arte, lucrăm şi cu partea logică a creierului, şi cu cea care ţine de imaginaţie“

FOTO Pictorul care a ajuns celebru prin creaţiile sale vestimentare: „Mi-am propus să-i depăşesc pe Dior şi Versace“

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată