Peter Pan, premiul special al juriului, la Festivalul Imaginarium din Ploieşti pentru concepţia şi construcţia păpuşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scenă din spectacolul ”Peter Pan” Foto: Teatrul Gulliver

Teatrul de Păpuşi „Gulliver” a participat, săptămâna trecută, la cea de-a II-a ediţie a Festivalului de Teatru pentru Copii şi Tineret „Imaginarium” din Ploieşti.

Festivalul a avut un caracter competiţional, iar juriul de specialitate, format din regizorul Toma Hogea, preşedinte, criticul de teatru, Raluca Tulbure, şi scenografa Eugenia Tărăşescu-Jianu /scenograful Mihai Androne a evaluat prestaţia artistică a fiecărei trupe participante.

Spectacolul „Peter Pan”, cu care Teatrul Gulliver s-a înscris în concurs, a fost recompensat cu Premiul special al juriului, pentru concepţia şi construcţia păpuşilor, realizate de către Mihai Radu, completate inspirat de scenografia lui Çilem Türköz.

Această producţie teatrală, regizată, cu sensibilitate, de Ioan Brancu, spune povestea familiei Darling, o familie englezească obişnuită din Londra, unde îşi fac apariţia o zână foarte mică, împreună cu Peter Pan, un băiat care îşi caută umbra pe care a pierdut-o.

Cum poate cineva să-şi piardă umbra? Ei bine, acolo unde trăieşte Peter Pan, pe Insula Niciodată, lucrurile astea se întâmplă. Acolo te poţi sătura de mîncare doar făcându-te că mănânci, acolo poţi deveni doctor doar prefăcându-te că eşti doctor şi, dacă te dor picioarele, poţi zbura în loc să mergi.

Un singur lucru nu te poţi preface că-l ai: o mamă. Pe Insula Niciodată ajung copiii care cad din cărucior şi timp de o săptămână nu-i caută nimeni. Peter Pan e căpitanul copiilor pierduţi şi uitaţi. Din fericire pentru ei, Wendy, fetiţa familiei Darling, acceptă să fie mama acestor copii. Foarte curând, Wendy descoperă că a fi mamă nu e o joacă de copii, aşa cum părea, deoarece copiii ascund şi secrete.

Pentru transpunerea scenică a poveştii, a fost mobilizată întreaga echipă artistică a teatrului, din distribuţia spectacolului făcând parte actorii Adina Ariton, Ramona Păuc, Gina Geru, Elena Marin, Nicole Lungu, Valeria Taban, Nicoleta Miru, Eduard Şişu, Aurelian Iorga, Andrei Dombrovschi, Marian Sterian, Ion Tudorache, Andrei Ciugulea, Ionuţ Negrişanu, Andrei Ciugulea.

„Peter Pan” a avut premiera în luna septembrie a anului trecut şi, încă de la primele reprezentaţii, s-a bucurat de reacţii pozitve din partea spectatorilor de toate vârstele, dar şi a profesioniştilor din domeniul artei animaţiei. Echipa spectacolului a primit Premiul de excelenţă, la Festivalul Internaţional de Animaţie "Gulliver" Galaţi, ed. a XXVII-a, iar compozitorul Cári Tibor, cel care semnează muzica spectacolului, a fost recent premiat pentru partitura muzicală, la Festivalul Internaţional de Animaţie "Gulliver" Galaţi.

Spectacolul nu se va mai juca pe scena de la Gulliver, până la finalul stagiunii, aşa că, cei care doresc să-l (re)vadă, vor trebui să aştepte până în toamnă. Acesta este deja invitat să participe la alte două festivaluri de gen din Arad şi Timişoara, în luna octombrie.

Pentru a fi la curent cu ultimele reprezentaţii ale teatrului, programate pentru luna iunie, spectatorii sunt invitaţi să acceseze site-ul teatrului, www.teatrul-gulliver.ro şi pagina de facebook www.facebook.com/TeatrulGulliver. Preţul biletelor este de 12 lei pentru copii şi 15 lei pentru adulţi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne